Casa sau un apartament la bloc?

Joi, 20 Mai 2010, ora 15:01
2821 citiri
Casa sau un apartament la bloc?

Pretul vilelor din zona de vest a Bucurestiului, calculat pe metru patrat, a ajuns la acelasi nivel cu cel solicitat de proprietarii de apartamente, in timp ce in sudul Capitalei locuintele la bloc sunt scoase la vanzare la preturi mai mari decat ale caselor, potrivit unei analize a Imopedia.ro, preluata de Mediafax.

In sudul orasului, pretul mediu cerut de proprietarii apartamentelor este de 930 euro pe metru patrat, ceea ce inseamna ca s-a inregistrat o scadere de 29% comparativ cu prima luna a anului trecut si de 5% fata de iulie 2009.

In ce priveste casele, vilele vechi se vand mai ieftin decat apartamentele vechi, in aceasta zona proprietarii cerand 810 euro pe metru patrat.

Autorii analizei afirma, de asemenea, ca in urma crizei imobiliare metrul patrat pentru o vila din vestul Bucurestiului este scos la vanzare la acelasi pret cu un apartament in aceeasi zona.

"Astfel, cumparatorii din zona se intreaba ce sa cumpere: o casa la curte sau un apartament la bloc?

Totodata se observa ca in vestul Bucurestiului, pretul pe metru patrat cerut de proprietari a scazut sub pragul de 1.000 euro.

Valori mai mici de 1.000 euro pe metru patrat sunt intalnite doar in sudul orasului", se mentioneaza intr-un comunicat al portalului imobiliar.

La cealalta extrema, cea mai mare diferenta intre preturile de vanzare ale celor doua tipuri de locuinte este inregistrata in zona ultracentrala.

In acest caz, diferenta este de 1.000 de euro pe metru patrat, in conditiile in care preturile cerute de proprietarii de apartamente vechi este de 1.450 euro, iar pentru vile se cer 2.450 euro pe metru patrat.

Diferente semnificative se inregistreaza si pe piata de lux, unde pretul mediu cerut de proprietari pentru apartamentele vechi este de 2.020 euro/mp, iar pentru vile 2.950 euro.

In centrul Capitalei, diferenta intre vile si apartamente este de 650 euro/mp, apartamentele vechi fiind scoase la vanzare la 1.190 euro/mp, iar vilele la 1.840 euro/mp.

In partea de nord a Bucurestiului, incluzand aici si zona de periferie, pretul mediu pe metru patrat al apartamentelor a atins valoarea de 1.250 euro, cu 240 de euro mai mic decat cel al vilelor, in timp ce in estul orasului diferenta este de 210 euro/mp, respectiv 1.000 euro la locuintele la loc si 1.210 euro/mp pentru o casa pe pamant.

Analiza arata de asemenea ca in ciuda evolutiilor pietei imobiliare din ultimii doi ani, in Bucuresti proprietarii isi permit sa ceara si patru milioane de euro pentru o proprietate cu destinatia locuinte.

Astfel, cea mai scumpa proprietate ultracentrala aflata in baza Imopedia.ro este o vila din zona Dacia, cu 11 camere si o suprafata de 2.390 metri patrati si un teren de 795 metri patrati de teren, scoasa la vanzare cu patru milioane euro.

Printre cele mai scumpe proprietati listate pe site-ul Imopedia.ro se afla un duplex construit in 2004, in cartierul Primaverii, cu o suprafata de 252 metri patrati utili, pentru care proprietarul cere doua milioane euro si un penthouse in aceeasi zona, de 355 metri patrati utili, intr-un bloc construit in 1997, scos la vanzare la 1,5 milioane euro.

Tot 1,5 milioane de euro spera sa obtina si proprietarul unui apartament de 675 metri patrati din zona Unirii (Mitropoliei), dar si cel care vinde un apartament cu patru camere, de 623 metri patrati construiti, situat intre Parcul Verdi si Lacul Floreasca. 

#apartamente, #bloc, #vanzare, #vila , #stiri Dacia