Ciolos vine in Romania, in perioada 13-15 octombrie

Marti, 12 Octombrie 2010, ora 14:38
1208 citiri
Ciolos vine in Romania, in perioada 13-15 octombrie

Comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Dacian Ciolos, va efectua, in perioada 13 - 15 octombrie, o vizita oficiala in Romania , urmand sa participe la o serie de evenimente organizate la Bucuresti si Sibiu, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene, transmite Mediafax.

Astfel, miercuri, 13 octombrie, comisarul Ciolos va inchide lucrarile conferintei "Contributia fondurilor europene la integrarea populatiei roma".

De asemenea, oficialul european va avea discutii pe tema viitorului Politicii Agricole Comune cu membrii comisiilor parlamentare de resort si cu reprezentanti ai organizatiilor agricole.

Joi, 14 octombrie, Ciolos va participa la deschiderea lucrarilor conferintei "Concurenta in sectoarele cheie ale economiei romanesti", dupa care se va deplasa la Sibiu pentru a inchide lucrarile conferintei "Agricultura de semi-subzistenta in UE: Situatia actuala si perspective".

Totodata, oficialul european se va intalni vineri, 15 octombrie, cu o noua serie de reprezentanti ai organizatiilor profesionale din domeniul cresterii animalelor pentru a discuta viitorul Politicii Agricole Comune.

In timpul vizitei in Romania, comisarul european Dacian Ciolos se va intalni cu ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Valeriu Tabara, pentru a discuta probleme relevante pentru domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale.

#agricultura, #ciolos, #comisar, #dacia, #european, #romania , #stiri Dacia