Dacia este prea ieftina pentru 5 stele la testele de siguranta

Vineri, 11 Septembrie 2009, ora 10:51
1540 citiri
Dacia este prea ieftina pentru 5 stele la testele de siguranta

Unele criterii de masurare a sigurantei nu tin de securitatea reala, iar Dacia este o marca apreciata tocmai pentru simplitate, a declarat directorul operational al Renault, Patrick Pelata.

"In general, cumparatorii nu vor sa plateasca pentru dotari inutile. S-a intamplat asa ani la randul si multi constructori, in special cei germani, cred ca adaugarea a si mai multa tehnologie va determina clientii sa plateasca intotdeauna. Costul mandriei pe care il cere o masina care obtine cinci stele din cinci la teste este prea mare pentru Dacia", a explicat oficialul Renault.

Cu toate acestea, el a aratat ca masinile Dacia au dotari optionale, precum airbag-urile laterale, pe care oamenii le platesc daca le doresc.

"Intregul model de business din Romania este de succes. Atata timp cat uzina va ramane competitiva in fata uzinelor din India, China sau altele din Europa, vom continua sa investim. (...) Nu vom investi la nesfarsit. In lumea moderna, cand lucrurile nu mai merg, te relochezi, dar deocadata semnalele de aici sunt pozitive", a adaugat Pelata, citat de Mediafax.

Dacia creste mare

Gama Dacia va fi extinsa cu cel putin doua noi modele, mai mari, iar la Pitesti vor fi produse componente pentru sistemul de tractiune integrala (4x4), destinate SUV-ului pe care Dacia il va lansa, a adaugat directorul operational al Renault.

"Am spus intotdeauna ca vor fi opt sau noua masini pe platforma Logan, denumita platforma B0. In prezent avem sase (inclusiv SUV-ul pe care Dacia il va lansa anul viitor - n.r.), deci cu siguranta vom avea cel putin inca doua de lansat", a spus Pelata, intr-o intalnire cu presa.

Cele doua masini vor ataca segmente complet diferite.

Intrebat daca una dintre ele va fi mai mica decat celelalte modele Dacia, Pelata a raspuns ca "mai degraba mai mare".

Oficialul Renault a explicat ca platforma B0 a fost gandita sa poata suporta chiar si masini mai mici decat Sandero (cel mai mic model din actuala gama Dacia), dar si masini de tip SUV, insa Renault este concentrat pe modele incapatoare, care vor pastra in mare motorizarile actuale.

"Vrem sa facem masini mai mari, pentru a oferi si mai mult spatiu interior. (...) Platforma Logan suporta motoare mai mari, insa noi credem ca motorizarile actuale sunt potrivite", a continuat Pelata.

El a exclus posibilitatea introducerii unei alte platforme decat B0 pe masinile Dacia, in viitorul apropiat.

Oficialul Renault crede ca piata auto europeana va continua sa scada si in 2010, estimarile pentru Romania fiind incerte.

"Credem ca piasa europeana va scadea in 2010 cu 10% fata de 2009, iar fata de anul 2007, utlimul an de dinante de criza, scaderea va fi de 20-25%. (...) Pentru Romania este greu de spus. In mod normal, piata ar tebui sa urce la anul, avand in vedere scaderile de 50-60% ale pietei din acest moment, insa nu consumam prea multa energie incercand sa facem previziuni si ne pregatim pentru ce e mai rau", a mai spus Patrick Pelata.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Dotează igienic intrările în spațiul tău de business, pentru o bună curățenie și siguranță!
Dotează igienic intrările în spațiul tău de business, pentru o bună curățenie și siguranță!
Indiferent de domeniul de activitate, în afaceri, igienă și siguranța nu ar trebui să fie niciodată neglijate. Exista anumite in care acest aspect este cu atat mai important, intrucat...
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Protestele angajaților la sediile Google din California și New York au avut consecințe grave. Demersul care avea ca scop anularea unui contract al companiei cu autoritățile din Israel a dus la...
#dacia, #gama, #renault, #siguranta , #stiri Dacia