Dacia s-a impus cu modelul sau 'low cost' pe piata automobilelor (AFP)

Sambata, 29 Septembrie 2012, ora 14:43
2093 citiri
Dacia s-a impus cu modelul sau 'low cost' pe piata automobilelor (AFP)

In doar cativa ani, constructorul Dacia cu autoturismele sale ieftine s-a impus pe piata automobilelor gratie unui concept inedit ale carui beneficii ajuta acum compania-mama, Renault, sa se mentina intr-o perioada de criza economica, relateaza sambata AFP.

La sapte ani de la lansarea Logan, Dacia prezinta la Salonul Auto de la Paris cea de-a doua sa generatie de automobile de oras si o varianta modernizata a modelului Sandero, care a aparut in 2008.

'Acesta permite efectuarea de economii cu cat mai multe piese din noua generatie', a explicat Arnaud Deboeuf, director al programului ''Entry'' /Dacia in Europa/ la Renault.

Conceptul Dacia s-a cladit pe ideea crearii unui autovehicul cu pret scazut, dar care sa dispuna de toate echipamentele necesare.

'Nu este o simpla masina, ci si o afacere de succes'. 'Am revazut intreaga structura de costuri pastrand doar ceea ce agreeaza clientul', a continuat dl Deboeuf.

In mod concret, Renault refoloseste la maximum piesele existente, le elimina pe cele nefolositoare si tine in permanenta legatura cu furnizorii pentru reducerea costurilor, fara modificarea caietului de sarcini sau a prototipului. Fabricantul recurge la economii in toate fazele: productie, logistica, marketing si nu permite returnarea produsului.

Aceasta idee nu s-a impus prea usor, atat pe piata interna, cat si pe cea externa, deoarece contravine tendintei actuale, releva Bernard Jullien, cercetator si coautor al cartii 'Epopee Logan'.

Nimeni nu l-a crezut pe Louis Schweitzer, care la mijlocul anilor '90 a decis dezvoltarea unui automobil robust la pretul de doar 5.000 de euro.

Fostul presedinte-director general al Renault a reusit sa-si impuna acest proiect in 1999, cand concernul a cumparat fabrica romaneasca Dacia, marca sub care urma sa comercializeze aceasta gama in Europa si in bazinul mediteraneean.

In acest an, vanzarile 'Entry' ar urma sa ajunga la un milion de unitati, respectiv o treime din productia intregului grup Renault.

Insa gama s-a extins de la Logan si Sandero la masina de teren Lodgy, lansata in cursul acestui an ca autoturism familial, si la furgoneta denumita Dacia Dokker si Dacia Dokker Van.

'Nu vom avea niciodata mai mult de zece tipuri de produse', estimeaza Arnaud Deboeuf. Un model trebuie sa indeplineasca mai multe criterii: sa 'faca vanzare'', sa aiba anvergura internationala si sa 'sparga' piata la capitolul pret.

Pe batranul continent, Dacia se adreseaza segmentului de clienti care cumparau autoturisme de ocazie, noteaza Max Blanchet, analist la Strategy Consultants Roland Berger, iar acest lucru contribuie la succesul automobilului.

In alte zone ale lumii, autovehicule marca Dacia sunt mai 'putin ieftine'. 'Un 4x4 Duster va fi echipat cu climatizare pe spate pentru India, nu in Franta, exemplifica directorul programului 'Entry'.

Aceasta formula este viabila, deoarece Renault ofera marje confortabile /peste 6%/ indiferent de regiune si la intreaga gama de produse 'Entry', a insistat sursa citata.

Gratie acestui succes, sindicatele au inceput sa ceara grupului sa repatrieze o parte din productie in Franta. Dacia dispune insa de fabrici doar in tari cu mana de lucru ieftina. In actualul context economic, satisfacerea pretentiei sindicatelor franceze este exclusa, deoarece ar reduce marjele de pret, a insistat Arnaud Deboeuf.

In consecinta, Dacia va avea multe zile de-acum inainte, deoarece produsele sale nu au deocamdata concurenta, conchide AFP.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus a introdus pe piață o nouă tabletă, OnePlus Pad Go, o versiune mai accesibilă a modelului OnePlus Pad. Cu un preț de pornire de aproximativ 230 EUR în Europa, tableta promite să...
#Dacia cota piata Europa, #Dacia vanzari Europa , #stiri Dacia