EL MUNDO: Costurile salariale ale noilor membri UE au crescut cu 30% din 2004

Luni, 14 Aprilie 2008, ora 13:00
1364 citiri
EL MUNDO: Costurile salariale ale noilor membri UE au crescut cu 30% din 2004

EL MUNDO (Spania) - Pariul de milioane al fabricantior de automobile din tarile Europei de Est privind producerea de vehicule cu costuri laborale minime - isi pierde din atractivitate. In cei 4 ani scursi de la intrarea in UE a acestor tari, costurile pentru o ora de munca au crescut cu 30%, potrivit unui raport elaborat de asociatia fabricantilor germani de automobile VDA.Per total, muncitorilor din fabricile Europei Centrale si de Est le ramane de parcurs un lung drum pana vor ajunge sa-si apropie salariile de cele ale muncitorilor din uzinele occidentale. Salariul mediu al angajatilor la fabricile de automobile din tari ca Slovacia, Republica Ceha, Polonia, Ungaria sau Romania abia ajung la 7 euro/ora de munca, adica de 6 ori mai putin decat cei 43,9 euro pe care-i castiga un muncitor german si cei 22,83 euro primiti de un angajat spaniol.


Desi fabrica Volkswagen din Bratislava (Slovacia) a trait din cosmarul celor de la Landaben si Martorell, nici una dintre fabricile din tara noastra nu a ajuns sa fie inchisa din cauza trasferurilor de productie.


Nu se poate spune acelasi lucru despre Marea Britanie, care a vazut Peugeot in 2005 anuntand inchiderea fabricii sale din Ryton, pentru a-si transfera productia modelului 307 in Slovacia unde, in afara de a nu fi supus riscului de schimbare a modelului, muncitorii primeau de 6 ori mai putin decat in insule: 5,71 euro/ora.


In total, industria automobilistica a investit peste 20.000 milioane de euro de cand, o data cu caderea zidului Berlinului, a inceput aparitia noilor fabrici, si pana la ultimele mari pariuri cum au fost cumpararea firmei ruse AutoVaz de catre Renault, pentru 662 milioane de euro, sau achizitionarea fabricantulu roman Automobile Craiova de catre grupul american Ford.


Desi costurile laborale au crescut in medie cu 30%, bilantul continua sa fie satisfacator pentru fabricanti, din moment ce tari ca Slovacia sau Republica Ceha si-au dublat productia in aceeasi perioada de timp.


Cazul cel mai semnificativ il constituie Romania, care a intrat in UE in al doilea val, in 2007. Pe atunci, Renault isi lansase proiectul Logan, schitat de anteriorul presedinte al companie, Louis Schweitzer. Avand ca punct de plecare fabrica de la Pitesti, marca nationala Dacia a fost transformata intr-un fenomen global dupa lansarea in 2004 a Logan-ului.


Initial, proiectul Logan consta in producerea modelului in tari in curs de dezvoltare ca Romania, Columbia, Maroc sau Iran, pentru ca pretul final sa nu depaseasca 5.000 euro. Cu toate acestea, succesul acestei masini in Europa Occidentala a dat Renault posibilitatea de a-l vinde cu 8.000 euro, de a extinde rapid gama cu inca cinci versiuni, de a pregati lansarea modelului Sendero, bazat pe vechile versiuni ale Renault Clio, in acest an, si de a studia posibilitatea producerii unei model de teren.


Aport


De la inceputul producerii Logan-ului si pana in 2007, vanzarile Dacia s-au apropiat de un milion de unitati, constituind o sustinere din ce in ce mai mare pentru Renault, care nu si-ar indeplini angajamentul de a vinde milioane de unitati in 2009 fara acest aport al fabricii romanesti.


Cu toate acestea, angajatii de la Dacia Pitesti sunt putin dispusi sa fie tapii ispasitori ai proiectului low cost al Renault si sa ramana cei mai prost platiti din Europa. La 24 martie ei au inceput o greva revendicand o marire a salariilor presupunand cresteri de aproximativ 50%.


Costurile angajatilor romani ai Renault echivaleaza cu o optime din cat castiga cei din fabricile franceze. Cu un salariu brut de circa 285 euro, ei cer o crestere in jur de 435 de euro, ceea ce Dacia nu pare a fi dispusa sa accepte, oferta sa fiind de 57 euro pe luna incepand din ianuarie trecut si alti 24 de euro cu incepere din luna septembrie.


Prin acceptarea revendicarilor, salariile muncitorilor s-ar apropia de media noilor membri UE. De la inceputul grevei si pana in aceasta saptamana, Dacia nu a mai putut produce circa 15.000 de masini.