Piata auto: vanzari ca in 2003

Miercuri, 22 Decembrie 2010, ora 17:28
1425 citiri
Piata auto: vanzari ca in 2003

Vanzarile de atutoturisme vor scadea in acest an la nivelul celor din 2003, la aproximativ 100.000 unitati, insa productia si exportul vor atinge maxime istorice, de aproximativ 350.000, respectiv 315.000 unitati, conform estimarilor specialistilor si datelor din piata de profil.

"Vanzarile de autoturisme vor ajunge in acest an la nivelul celor din 2003 , de 100.000 de masini, si ma refer la piata reala, nu luam in calcul livrarile la export raportate de unii dealeri a fi vanzari locale", a declarat pentru MEDIAFAX vicepresedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), Brent Valmar.

In primele 11 luni ale anului, au fost inmatriculate 82.069 de autoturisme, iar la un volum de 100.000 de masini vandute in acest an, piata va inregistra un minus de 14% fata 2009. In ceea ce priveste piata totala a vehiculelor, vanzarile se vor situa in jurul a 112.200 de unitati, in scadere cu 14%.

In schimb, productia de automobile va inregistra in acest an cel mai mare volum din istoria industriei nationale de profil, de aproximativ 350.000 de unitati, cu peste 15% mai mare fata de 2009.

Productia de automobile a ajuns la nivelul inregistrat in 2009 inca din luna a octombrie a acestui an.

De asemena, exporturile vor atinge la sfarsitul anului cele mai ridicate cote inregistrate pana in prezent, de aproximativ 315.000 unitati, cu 18% mult fata anul trecut. In primele 11 luni, 90% din productia de automobile a mers la export, respectiv 288.932 unitati.

In clasamentul celor mai vandute marci in primele 11 luni ale anului conduce Dacia, cu 35.176 unitati, in ciuda unei scaderi a livrarilor de 7% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Marca autohtona este secondata in top de Renault, cu 8.056 de unitati, urmata indeaproape de Volkswagen, care a vandut cu sase autoturisme mai putin fata de marca franceza, iar pozitiile urmatoare sunt ocupate de Skoda si Ford, cu 7.625, respectiv 6.997 unitati livrate.

Plasate pe locurile cinci si sase, Opel (5.930 unitati) si Chevrolet (4.529 unitati) sunt singurile marci care au inregistrat cresteri ale vanzarilor fata de acelasi interval din 2009, de 8,9%, respectiv 29,5%.

La polul opus, vanzarile Hyundai au scazut cu 58%, la 4.247 unitati, coborand de pe prima pozitie, in randul marcilor de import, pe locul sapte.

Potrivit statisticilor APIA, vanzarile de vehicule au scazut anul trecut cu 54% fata de 2008, la 148.000 unitati, insa reprezentantii organizatiei patronale au recunoscut ca raportarile dealerilor au inclus si reexporturile, iar piata reala s-a situat la aproximativ 130.000 de vehicule, dintre care 115.000 - 116.000 autoturisme. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Motivul pentru ca unii utilizatori vor evita achiziționarea noului Huawei Pura 70
Motivul pentru ca unii utilizatori vor evita achiziționarea noului Huawei Pura 70
Săptămâna trecută, Huawei a lansat seria Pura 70, care a înregistrat vânzări impresionante pe piața din China. Cu toate acestea, perspectivele pentru piețele occidentale sunt mai...
6 gadgeturi care facilitează succesul într-o întâlnire de business
6 gadgeturi care facilitează succesul într-o întâlnire de business
Diversitatea informațiilor și situațiile complexe fac ca unele întâlniri de afaceri să fie solicitante. Lucrurile se pot complica, iar tu ești mai puțin concentrat pe rezultatul final. De...
#brent valmar, #dacia, #masini, #piata auto, #vanzari , #stiri Dacia