Romanii cumpara Dacia noua si VW second hand

Joi, 10 Septembrie 2009, ora 11:20
1945 citiri
Romanii cumpara Dacia noua si VW second hand

Inmatricularile de automobile noi au cazut cu 59,4% in primele opt luni, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 81.857 unitati. Inregistrarile de masini rulate au avansat cu 8,1%, la 152.620 unitati, potrivit Directiei Regim Permise si inmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

In primele opt luni ale anului trecut au intrat in circulatie 201.915 masini noi si 141.153 automobile rulate.

Exclusiv in august, intrarile in circulatie ale masinilor noi au scazut cu 71,8%, de la 30.528 autoturisme noi in august 2008 la 8.591 unitati.

In cazul masinilor rulate, inregistrarile au scazut cu 58,9%, de la 29.393 unitati in august 2008 la 12.080 masini in aceeasi luna din acest an.

Comparand datele aferente lunii august din acest an cu cele din iulie se observa o scadere a inmatricularilor de autoturisme noi cu 19%, de la 10.613 masini la 8.591 unitati. In acelasi timp, piata second-hand a urcat cu 6,2% in august, comparativ cu iulie, de la 11.374 unitati la 12.080 masini.

Statisticile DRPCIV arata ca cea mai bine vanduta marca, pe segmentul autoturismelor noi, a fost Dacia, care a totalizat 3.204 unitati in august, in coborare cu 57,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Clasamentul celor mai bine vandute masini noi din august este completat de Renault, cu 792 unitati (-55,4%), Skoda, cu 664 masini (-76,8%), Volkswagen, cu 492 unitati (-79,3%) si Ford, cu 467 inmatriculari (-76%), informeaza Mediafax.

Volkswagen a fost cea mai bine vanduta marca de pe piata second-hand in august, cu 3.451 unitati, in scadere cu 53,6% fata de aceeasi luna a anului trecut. Pe pozitia a doua s-a clasat Opel, cu 2.909 automobile, in scadere cu 48,1%, iar pe locul al treilea s-a aflat Ford, cu 1.220 masini, in scadere cu 37,4%.

Clasamentul este incheiat de Audi, cu 759 masini la mana a doua intrate in circulatie in luna august, in scadere cu 64%, si de BMW, cu 739 unitati, un declin de 71,7%.

Anul trecut, inregistrarile de autoturisme noi din Romania au scazut cu 8,6%, la 285.500 de unitati, in timp ce pe segmentul masinilor rulate a fost inregistrata o crestere de aproape 150%, la un nivel record, de peste 300.000 de masini.

Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
WhatsApp introduce un meniu de apelare îmbunătățit și o funcție pentru grupuri ascunse în versiunea beta a aplicației. Noua funcție, numită „Hidden Group”, permite crearea și...
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
#dacia, # volkwagen, # vanzari, # masini , #stiri Dacia