Succes Dacia, in Franta: vanzarile au crescut cu peste 90% in decembrie

Luni, 04 Ianuarie 2010, ora 11:43
1141 citiri
Succes Dacia, in Franta: vanzarile au crescut cu peste 90% in decembrie

Vanzarile Renault si Dacia in Franta au crescut cu "peste 90%" in decembrie, fata de un avans estimat de 45% pe ansamblul pietei franceze, a spus directorul comercial al Renault France, care a adaugat ca piata auto franceza se va mentine pe crestere in primul semestru din 2010, scrie Les Echos.

"Am castigat un punct din cota de piata in 2009", a precizat directorul comercial al Renault France, Bernard Cambier. Acesta a mai spus ca Renault a inregistrat o crestere de aproximativ 14% in Franta pe intregul an 2009, peste nivelul pietei, de 10,5%.

Renault a anuntat, totodata, ca ar urma sa compenseze integral scaderea primei de casare in primele doua luni ale anului. Ajutorul dat de stat la cumpararea unei masini noi a scazut la 700 euro de la 1 ianuarie 2010, fata de nivelul de 1.000 euro platit anterior.

Cresterea puternica a vanzarilor la finalul lui 2009 a fost influentata de scaderea programata a primei de casare, precum si de efectul de baza dat de vanzarile scazute de masini din decembrie 2008.

Potrivit ultimelor statistici, inmatricularile de autoturisme si vehicule comerciale usoare noi Dacia in Franta au crescut in primele 11 luni din 2009 cu 44,5% fata de acelasi interval din 2008, pana la 56.620 unitati, in conditiile unui avans de peste 100% in noiembrie.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Motivul pentru ca unii utilizatori vor evita achiziționarea noului Huawei Pura 70
Motivul pentru ca unii utilizatori vor evita achiziționarea noului Huawei Pura 70
Săptămâna trecută, Huawei a lansat seria Pura 70, care a înregistrat vânzări impresionante pe piața din China. Cu toate acestea, perspectivele pentru piețele occidentale sunt mai...
6 gadgeturi care facilitează succesul într-o întâlnire de business
6 gadgeturi care facilitează succesul într-o întâlnire de business
Diversitatea informațiilor și situațiile complexe fac ca unele întâlniri de afaceri să fie solicitante. Lucrurile se pot complica, iar tu ești mai puțin concentrat pe rezultatul final. De...
#dacia, #franta, #vanzari, #renault , #stiri Dacia