Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSEmil Boc Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Fermierii nu cer bani

Fermierii nu cer bani
Loading from
Ministerul Agriculturii ia in calcul prelungirea termenului de depunere a subventiilor pentru zootehnie, dar si a conditiilor care sint discriminatorii in cazul exploatatiilor de bovine.


Situatia cererilor de subventii pentru
zootehnie pentru 2008 este destul de proasta. La bovine au fost depuse mai
putin de jumatate din cifrele anului precedent, iar la ovine si caprine,
aproximativ o sesime din cererile lui 2007.



 



Doar 95.126 de cereri pentru prima de
exploatatie de bovine au fost depuse pina la 6 iunie la centrele judetene ale
Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA). O cifra foarte mica in
comparatie cu bilantul anului trecut. Astfel, in anul 2007 au fost depuse
215.964 de dosare pentru 1,1 mi­lioane de bovine, din care, in urma
verificarilor, au fost autorizate si platite 193.386 de cereri, in va­loare de
aproape 500 de milioane de lei. La ovine si caprine, situatia este si mai
neagra. Astfel, pina in prezent au fost depuse 5.717 dosare pentru 850.801
capete, in comparatie cu 2007, cind erau inaintate 35.313 cereri pentru
4.880.803 animale.



 



POSIBILA PRELUNGIRE. Cu toate ca directorii
sucursalelor APIA sustin ca unul dintre mo­tivele intirzierilor este efectuarea
pina la 9 iunie a platilor pentru teren pe 2007 si ca situatia se va remedia
dupa acea data, la centru se iau in calcul o serie de modi­ficari.



 



Astfel, termenul-limita de depunere a cererilor
este 15 iunie, dar pe fondul interesului redus manifestat de fermieri,
autoritatile se gindesc serios sa-l prelungeasca si sa faca o serie de
schimbari de fond. “Nu sintem fericiti cu aceasta situatie. Exista
posibilitatea sa fie modificat cadrul legislativ in ceea ce priveste
prelungirea termenului de depunere, dar si a conditiilor pentru exploatatiile
de bovine.



 



Avem semnale ca o serie de crescatori si-au
vindut animalele dupa primirea subventiei din 2007, si cu toate acestea vor
primi prima pe exploatatie inca doi ani, iar cei care si-au inregistrat
exploatatiile de bovine dupa 31 ianuarie 2008 nu primesc”, ne-a declarat Dan
Gherghelas, directorul general al APIA. Ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos,
sustine ca nu se stie pina cind va fi prelungit termenul, dar ca decizia va
trebui calculata foarte bine, deoarece va conduce la intirzierea efectuarii
platilor.



 



Conditiile pentru subventii



 



De subventia de bovine beneficiaza
exploatatiile care au pri­mit si in 2007, dar si crescatorii care si-au infiintat
exploatatii in perioada 1 februarie 2007-31 ia­nuarie 2008, care indeplinesc
cumulativ mai multe conditii. Exploatatia trebuie sa aiba cel putin trei
bovine, in virsta de minimum sase luni, sa fie inre­gistrata in registrul
national si sa nu aiba datorii la bugetul de stat si local. In plus,
producatorii trebuie sa detina un efectiv de animale pentru care nu s-a
solicitat subventie in 2007.



 

Sursa: Business24.ro
Articol citit de 1002 ori