Italienii, multumiti cu Ciolos, comisar european pentru Agricultura

Sambata, 28 Noiembrie 2009, ora 12:14
1565 citiri
Italienii, multumiti cu Ciolos, comisar european pentru Agricultura

Ministrul italian pentru politicile agricole, Luca Zaia, il felicita pe Dacian Ciolos pentru portofoliul primit in noua Comisie Europeana, reamintind ca Roma i-a sprijinit candidatura, intrucat considera ca este nevoie de un comisar "atent la exigentele agriculturii din Europa Meridionala".

Il felicit pe Dacian Ciolos pentru numirea in functia de comisar european pentru agricultura si dezvoltare rurala", a declarat ministrul pentru politicile agricole, alimentare si forestiere, Luca Zaia, potrivit unui comunicat transmis de Ambasada Italiei la Bucuresti.

"Recent - adauga ministrul - mi-am exprimat dorinta de a fi numit comisar pentru agricultura cineva dintr-o tara cat mai la sud posibil si oricum atenta la exigentele agriculturii din Europa Meridionala. Cred ca romanul Dacian Ciolos corespunde acestor caracteristici", afirma Luca Zaia.

El reaminteste ca Italia a sprijinit aceasta candidatura. "Sunt sigur ca se va instaura o colaborare reciproca, de care toata lumea agricola europeana are nevoie, si din cauza crizei in care, din pacate, se afla acest sector", a mai spus ministrul italian.

 

#Ciolos, # comisar european, # agricultura , #stiri Dacian Ciolos