Presedintia UE va depune eforturi pentru a mentine o PAC puternica

Marti, 19 Ianuarie 2010, ora 09:30
984 citiri
Presedintia UE va depune eforturi pentru a mentine o PAC puternica

Spania, care asigura presedintia UE, a anuntat luni ca se va lupta pentru mentinerea unei Politici Agricole Comune (PAC) puternice si a unei politici a pescuitului care sa permita asigurarea unui nivel de venit demn in acest sector, relateaza AFP, preluat de NewsIn.

In centrul prioritatilor presedintiei spaniole figureaza reforma PAC si cea a politicii europene a pescuitului, a subliniat ministrul spaniol Elena Espinosa, la Bruxelles.

Spania este in favoarea mentinerii unui "PAC puternic" in bugetul european, pentru ca aceasta politica "reprezinta o valoare adaugata comunitara" ce nu poate fi negata, a subliniat ministrul agriculturii, in cursul unei reuniuni cu omologii sau europeni la Bruxelles.

"Sub egida presedintiei spaniole, credem ca este necesar atat sa dezbatem, cat si sa reflectam la mentinerea instrumentelor europene comune de gestionare a pietelor, de gestionare a crizei, pentru a face fata viitorului PAC", a precizat ea.

O alta prioritate a spaniolilor in materie de agricultura va fi "consolidarea rolului femeii in lumea rurala", afectata de "imbatranire si masculinizare", din cauza migrarii femeilor catre mediile urbane, a precizat ea.

Spania intentioneaza sa depuna eforturi pentru constientizarea rolului femeii, care ramane major, in pofida "participarii slabe in procesele decizionale", a afirmat ministrul.

In ceea ce priveste pescuitul, "viitoarea politica comuna va trebui sa asigure durabilitatea pescuitului si, in acelasi timp, un nivel de venit demn pentru pescari", a spus ea.

Romanul Dacian Ciolos a primit saptamana trecuta avizul favorabil al Comisiei pentru agricultura a PE pentru a deveni comisar european pentru agricultura.

El si-a luat angajamentul, in timpul audierii de vineri, sa depuna eforturi pentru o PAC puternica. 

 

#pac reforma, # agricultura, # comisar , #stiri Dacian Ciolos