UE are resurse limitate, dar reducerea cheltuielilor agricole necesita prudenta

Marti, 12 Ianuarie 2010, ora 09:42
1736 citiri
UE are resurse limitate, dar reducerea cheltuielilor agricole necesita prudenta

Uniunea Europeana are resurse bugetare limitate, care ar putea fi insuficiente pentru toate angajamentele, a declarat, luni, candidatul la functia de comisar pentru Buget, polonezul Janusz Lewandowski, care a cerut insa prudenta in reducerea cheltuielilor destinate agriculturii, transmite AFP.

"Trebuie sa fim realisti. Vom fi nevoiti sa functionam cu resurse limitate si nevoi mari", a spus Lewandowski.

El a raspuns astfel la intrebarea daca se va multumi cu un buget mic, asa cum vor statele membre, sau va cere Parlamentului European un buget puternic. Lewandowski a aratat ca 75% din resurse depind de contributiile statelor, ceea ce explica mentalitatea acestora "de a-si recupera banii".

"Europa este in criza si este mai simplu pentru state sa isi restranga contributia la bugetul comunitar, decat bugetul national", a adaugat el.

Potrivit Reuters, Lewandowski a mai declarat, la audierile din Parlamentul European, ca sumele alocate agriculturii pot fi restranse sau reorganizate, dar finantarea ar trebui sa continue sa aiba loc din bugetul UE, nu din bugetele nationale, asa cum vor unele state.

Franta va fi unul dintre statele care va insista pentru mentinerea cheltuielilor agricole, care reprezinta peste 40% din bugetul UE, intrucat are cel mai mult de castigat de pe urma Politicii Agricole Comune.

Alte mari beneficiare sunt Irlanda, Romania si Polonia.

Romanul Dacian Ciolos, desemnat pentru postul de comisar al Agriculturii, este asteptat sa incerce, impreuna cu Lewandowski, sa protejeze cheltuielile in sectorul de profil de reducerile sustinute de tari precum Marea Britanie, Suedia si Olanda.

Marea Britanie beneficiaza de o reducere substantiala a contributiei la bugetul UE, ceea ce este probabil sa fie un alt punct sensibil in negocierile de reformare a bugetului.

In acest domeniu, Lewandowski a spus ca trebuie simplificat sistemul complex de colectare a fondurilor bugetare, dar si-a exprimat indoiala in privinta introducerii unei noi taxe la nivelul UE.

"Europa nu este pregatita pentru a noua forma de impozitare", a aratat el, adaugand ca este dispus sa analizeze daca fondurile obtinute din vanzarea cotelor de emisii de dioxid de carbon ar trebui folosite ca sursa de venit pentru UE.

El va sprijini totodata prioritatile de cheltuieli mentionate deseori de oficialii UE, respectiv combaterea schimbarilor climatice, cresterea competitivitatii Uniunii si imbunatatirea securitatii energetice.

Lewandowski va contribui si la proiectul Comisiei de reformare a bugetului, in valoare de circa 125 de miliarde de euro pe an, din 2013. Planul Comisiei ar putea fi publicat in a doua jumatate a anului 2010.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#buget, # agricultura, # cheltuieli, # state , #stiri Dacian Ciolos