Economia se prabuseste. Cum ne vom resimti?

Miercuri, 14 Iulie 2010, ora 09:05
1253 citiri
Economia se prabuseste. Cum ne vom resimti?

Bancherii sustin ca Romania va inregistra, in acest an, o scadere economica mult mai brutala decat se anticipase, de aproximativ 3 la suta, fata de 0,5 la suta, cat se estima in urma cu cateva luni. 

Ce a determinat deprecierea prognozelor pentru evolutia economica si ce se poate face pentru a redresa situatia?

Potrivit analistilor, orice masuri de austeritate duc, automat, la o scadere economica, estimarile fiind ajustate in functie de mersul economiei.

"Orice program de austeritate, continuarea consolidarii fiscale, provoaca scadere, in afara unor pistoane de compensare a efectelor masurilor de austeritate, iar acestea nu pot sa vina, in opinia mea, decat din afara. Nu ai cum sa ai pistoane dinauntru", a declarat, pentru Ziare.com, analistul Daniel Daianu, fost ministru al Finantelor.

"Socoteala celor din banci porneste de la aceasta realitate, si anume ca tentativa de a diminua deficitul bugetar, in conditiile in care nu se fac investitii de catre economia privata, bancile mentin ridicat costul creditarii, nu avem nici infuzie de investitii straine, nu are cum sa nu aiba ca deznodamant mentinerea economiei romanesti intr-o stare de recesiune, de scadere a activitatii economice", a adaugat Daianu.

Pe plan international, Fondul Monetar International a ajustat in crestere estimarile pentru evolutia economica, existand, totusi, cateva exceptii. Astfel, prognoza pentru Grecia si Spania, doua din tarile cu cele mai mari probleme legate de datorii, dar si a Marii Britanii si Frantei, au fost revizuite in scadere.

"Asa se intampla si in cazul Romaniei, pentru ca mediul international nu este asa de bun cum s-a crezut ca va fi in 2010", a explicat analistul.

Cum ne afecteaza scaderea economica?

Scaderea economica poate fi o notiune putin abstracta, insa ea se traduce in scaderea salariilor, concedieri sau imposibilitatea obtinerii unui credit, de exemplu.

In cadrul masurilor de austeritate, Guvernul a anuntat reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la suta si reducerea mai multor indemnizatii cu 15 la suta. De asemenea, noile impozite aplicate unor forme de contracte extrem de populare in randul companiilor din Romania pentru plata angajatilor, cum ar fi cele pentru persoane fizice autorizate si drepturi de autor, dar si faptul ca firmele inregistreaza pierderi, a provocat un val de scaderi salariale si in mediul privat.

"Asta inseamna putere de cumparare diminuata. Avem afaceri care isi inchid portile. Traiul oamenilor poate sa cunoasca evenimente dureroase, dar de dimensiuni diferite. Una este sa-ti vezi venitul amputat cu 5, 10, 15 la suta, altceva sa-ti pierzi locul de munca", a explicat Daianu.

"Trebuie judecat la nivel de familii. Cand sunt 2, 3 persoane care au salarii, este mai usor sa suporte pierderea unui salariu, decat o familie care depinde de un singur salariu", a adaugat analistul.

De asemenea, desi poate fi mai greu de observat de consumatori, scaderea economica poate avea inca un efect negativ, si anume scaderea calitatii serviciilor, in mod deliberat.

"Uneori preturile pot sa ramana la un anume nivel, dar sa se deterioreze calitatea bunurilor si serviciilor. Sunt firme, organizatii, care vor sa supravietuiasca, sa-si mareasca o marja de profit sau sa evite scaderea marjei de profit, printr-o deliberata inrautatire a calitatii bunurilor si serviciilor, ceea ce nu intotdeauna este perceput de cetatean. Toate astea se vor simti", a mai spus fostul ministrul de Finante.

In plus, a scazut considerabil si nivelul investitiilor straine in Romania. Potrivit bancii centrale, in primele cinci luni ale anului, acestea s-au diminuat cu 31,5 la suta, comparativ cu perioada similara din 2009, ajungand la 1,43 de miliarde de euro, de la 2,09 miliarde de euro.

Nu in ultimul rand, a scazut si nivelul sumelor trimise in tara de romanii care lucreaza in strainatate. "Remitentele de la cetatenii romani care lucreaza in strainatate si care insemnau pentru societatea romaneasca o centura de siguranta - erau multi care isi suplimentau considerabil veniturile cu bani veniti de la rudele din strainatate - acesti bani s-au injumatatit, in momentul de fata", ne-a explicat Daianu.

Fondurile europene, singura salvare?

Fostul ministru al Finantelor sustine ca absorbtia fondurilor europene ar putea sa contribuie mult la diminuarea deficitului bugetar, chiar in conditiile aplicarii masurilor de austeritate, solutiile interne pentru redresare fiind aproape inexistente.

"Sa dau un exemplu: daca Romania ar descoperi campuri petrolifere extraordinare, asta ar aduce niste investitori extraordinari, in combinatie cu statul roman, si incasarile ar creste mult. Ar fi un soi de bonanza. Romania are o potentiala bonanza financiara, sunt fondurile europene. Daca am absorbi 4 - 5 miliarde de euro, s-ar vedea in economie, in sensul ca ar compensa efectele masurilor de austeritate", ne-a explicat Daianu.

De asemenea, ar putea fi sprijnite firmele care exporta, prin activitatea mai eficienta a Eximbank si prin acordarea unor garantii de stat, care sa usureze accesul companiilor respective la credite.

In schimb, masuri precum reducerea impozitului pe profit sau scutirea de profit pentru firmele noi care creeaza locuri de munca nu ar fi eficiente.

"Eu nu fac parte dintre cei care cred ca pot exista miracole. Masurile active intr-o economie in scadere nu au eficacitate. Sa spunem ca diminuezi impozitul pe profit. Daca firma nu are piata, cum sa creeze noi locuri de munca. O asemenea diminuare a impozitului pe profit inseamna o crestere a profitului net, dar nu inseamna ca firma va face investitii. Firmele, in asemenea momente, nu fac investitii", a spus Daianu.

"Scutirea de impozit, pe o perioada de timp, pentru noile firme, am vazut ca se vehiculeaza asa ceva si ar fi o masura. Dar mi-e teama ca este posibil ca noile firme sunt vechile firme care isi schimba denumirea. Se inchid si se deschid sub o forma noua ca sa beneficieze de scutirea pe impozit pe cinci ani si nu vor face nimic, nu se creeza nici un loc de munca suplimentar. Eu nu cred in asemenea masuri, sunt fantezii", a incheiat analistul.

Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Încă o veste proastă pentru economia României: Economia germană va stagna în 2024!
Economia Germaniei va stagna în 2024, potrivit ultimelor prognoze realizate de cele mai importante institute economice germane. Estimările privind evoluția PIB în Germania au fost revizuite...
Își încalcă Lagarde mandatul? Șefa BCE, val de critici cu privire la declarațiile legate de tranziția verde a economiei
Își încalcă Lagarde mandatul? Șefa BCE, val de critici cu privire la declarațiile legate de tranziția verde a economiei
Ultima postare publică făcută de Christine Lagarde pe rețelele sociale a declanșat un nou val de comentarii critice din partea europenilor. Lagarde este acuzată că face declarații care...
#economie, #daianu, #cota, #unica, #impozitare , #stiri Daniel Daianu