Peter Imre - numit director general la Adevarul Holding

Vineri, 02 Aprilie 2010, ora 10:19
2222 citiri
Peter Imre - numit director general la Adevarul Holding

Omul de afaceri Peter Imre a fost numit, joi, director general al Adevarul Holding, iar Andrei Stefan - director general adjunct, in timp ce Dinu Patriciu va ocupa functia de presedinte al trustului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

"Razvan (Corneteanu, n.r.) paraseste trustul cu multumirile noastre, dorindu-i o cariera de succes si ganduri alese pentru el si familia lui", a declarat Dinu Patriciu, presedintele Adevarul Holding.

Conform noii organigrame, conducerea trustului este asigurata, incepand din 1 aprilie, de Dinu Patriciu - presedinte, Peter Imre - director general si Andrei Stefan - director general adjunct.

"Adevarul Holding s-a dezvoltat pe baza valorilor democratiei, libertatii si informarii obiective a cititorilor, fara a fi implicat politic. In acest spirit isi va continua activitatea si in viitor", a mai spus Dinu Patriciu.

Peter Imre si-a inceput cariera in 1985, la Hertz Rent-A-Car Budapesta.

In perioada 1988 - 1993 a fost consultant de marketing pentru Phillip Morris, iar in perioada 1993 - 1998 a detinut diverse functii de conducere in cadrul Kraft Jacobs Suchard Austria si Romania, inclusiv cea de director general interimar al Kraft Jacobs Suchard.

In 1998, el a devenit director Corporate Affairs Phillip Morris pentru Romania si Bulgaria, functie pe care a detinut-o pana in 2009.

Andrei Stefan a absolvit Facultatea de Drept si are un MBA la Universitatea Rice din Houston, SUA.

El a condus Divizia de distributie si retail a companiei Dyneff din Franta (membra a Grupului Rompetrol) si apoi Casa de brokeraj Fairwind Securities.

Directorul general Razvan Corneteanu si redactorii-sefi Grigore Cartianu si Laurentiu Ciocazanu, alaturi de alti manageri din Adevarul Holding, si anume Nicoleta Anton, Adina Puiu, Adriana Vlasceanu, Dana Turlac, Adrian Dinu, Cristian Velicu, Simona Carcei, Alex Carcei, Stefan Bara, Claudiu Dumitru, Ioana Voicu, Roxana Craciun, Dorina Petruti, Bogdan Radulescu, Ovidiu Nahoi, Galina Mititelu au demisionat, joi, din trust.

#adevarul, #demisie, #director, #imre, #patriciu, #trust , #stiri Dinu Patriciu