Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Distrigaz vrea gaze mai scumpe cu 18% de la 1 iulie

Distrigaz vrea gaze mai scumpe cu 18% de la 1 iulie
Distrigaz Sud spune ca ar trebui ca gazele pentru populatiei sa se scumpesca cu 18%, incepand cu 1 iulie si ca societatea inregistreaza pierderi de 80 milioane lei in primul trimestru al anului, a declarat, marti, directorul financiar si juridic al companiei Pierre Parvex.

"Distrigaz
Sud a solicitat ANRE in luna martie o crestere a pretului gazelor cu
12% de la 1 aprilie. Dar alte costuri cresc in continuare. Si pana la 1
iulie, ar fi necesara o crestere cu cate doua procente in fiecare luna,
deci cu 18% din 1 iulie.



Noi am inregistrat pierderi de 80 milioane lei
in primul trimestru al acestui an din cauza intarzierii modificarii de
catre reglementator a pretului gazelor, de la 1 februarie, in loc de 1
ianuarie, dar si din cauza ca majorarea operata atunci, de 8,5
procente, nu este suficienta pentru noi", a declarat marti in cadrul
unei conferinte de presa directorul financiar si juridic al companiei,
Pierre Parvex.



Pierre
Parvex a mai spus ca Distrigaz Sud in prezent compania importa mia de
metri cubi de gaze cu 420 dolari si ca importa 33% din necesarul pietei
din Romania, iar restul de 67% este produs in Romania.



"Dupa
1 iunie, vom stabili lista celor care vor fi debransati, daca va fi
cazul. In general, ei nu si-au platit facturile de trei luni si
producatorii de energie termica au datorii catre Distrigaz Sud de
200-300 milioane lei. Nicio societate nu poate supravietui mult in
conditiile in care isi vinde produsele sub costurile de achizitie" a
afirmat reprezentantul companiei.



La
randul lor, oficialii E.ON Gaz Romania sustineau la 8 aprilie 2008 ca
ar fi necesara o crestere a pretului gazelor cu 19% incepand de la 1
iulie 2008 si ca distribuitorul a avut pierderi de 45 milioane lei in
primul semestru al anului, din cauza amanarii scumpirii gazelor.



Presedintele Consiliului de Administratie E.ON Gaz Romaia, Achim Saul,
spunea la acea data ca majorarea de pret din februarie 2008 (n.r- cu
8,5%) nu a fost suficienta  pentru a acoperi costurile tot mai ridicate
de achizitie a gazelor naturale ale companiei. Potrivit acestuia, in
cazul in care aujstarile de pret sunt insuficiente, riscul de a
inregistra un venit net negativ in 2008 este foarte mare.



Autoritatea
Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a luat decizia de
a nu opera nicio modificare a pretului gazelor naturale la 1 aprilie
2008 si, potrivit autoritatii, acest lucru ar fi posibil abia de la 1
iulie 2008, conform unui comunicat transmis de reglementator la 31
martie 2008. Ultima majorare a pretului gazelor a avut loc la 1
februarie, cand pretul acestora a crescut cu 8,5%.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1052 ori