Kahn sugereaza tarilor din zona euro sa ajute Grecia sa iasa din criza bugetara

Joi, 04 Februarie 2010, ora 11:55
1112 citiri
Kahn sugereaza tarilor din zona euro sa ajute Grecia sa iasa din criza bugetara

Directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn , a sugerat joi tarilor din zona euro "sa ajute intr-un mod sau altul" Grecia, care trece in prezent printr-o grava criza bugetara, transmite AFP, preluat de NewsIn.

Masurile de austeritate anuntate de guvernul grec sunt "masuri foarte dificil de luat", a spus Strauss-Kahn.

"De altfel, este foarte dificil pentru zona euro, dar s-ar parea ca aceasta nu-si permite sa nu ajute Grecia intr-un fel sau altul", a mai spus seful FMI, care s-a declarat increzator in rezolvarea situatiei.

"Suntem aici pentru a ajuta. Avem o misiune la fata locului, care a acordat asistenta tehnica la cererea guvernului grec. Iar daca ne vor cere sa intervenim, o vom face. Dar inteleg si faptul ca europenii vor sa incerce sa-si rezolve problemele intre ei", a mai afirmat Strauss-Kahn.

Intrebat despre deprecierea euro, el a spus ca nu crede ca zona euro ar urma sa fie fragilizata de acest fapt.

"Este prima proba veritabila pentru zona euro si eu cred ca o va depasi", a apreciat reprezentantul FMI. Ministrul grec de Finante, George Papaconstantinou, declara miercuri ca Grecia spera sa obtina sprijinul altor state membre ale UE in actuala criza pe care o traverseaza tara sa, pentru a se proteja de atacurile speculative de pe pietele internationale.

Comisia Europeana a aprobat miercuri planul prezentat de guvernul grec pentru rezolvarea crizei bugetare, insa a decis sa plaseze statul sub supraveghere.

Executivul european a adoptat o serie de recomandari pentru a se asigura ca Grecia va aduce deficitul bugetar sub 3% din produsul intern brut (PIB) pana in 2012.

Ideea sustinerii Atenei de catre zona euro a prins tot mai mult contur in ultima perioada.

Un astfel de sprijin, care ar urma sa fie discutat la cel mai inalt nivel, ar urma sa ia forma unor imprumuturi bilaterale intre statele zonei euro, potrivit informatiilor vehiculate de presa.

 

#grecia, # sprijin, # kahn, # criza , #stiri Dominique Strauss-Kahn