Strauss-Kahn: Tarile est-europene nu sunt mai expuse la riscuri decat alte tari emergente

Vineri, 15 Mai 2009, ora 14:12
1594 citiri
Strauss-Kahn: Tarile est-europene nu sunt mai expuse la riscuri decat alte tari emergente

Riscurile pentru economia tarilor din Europa de Est nu sunt "nici mai mici, nici mai mari" decat in cazul altor tari emergente, a apreciat vineri directorul general al FMI Dominique Strauss-Kahn, in contextul in care indicatorii din aceasta regiune sunt pe rosu, informeaza Newsin.

"Exista intr-adevar riscuri pentru Europa de Est, ca pe toate pietele emergente, si putem sa le depasim. Problemele din Europa de Est nu sunt nici mai mici, nici mai mari decat in alte tari emergente", a declarat el intr-o conferinta de presa de la Viena, in marja unei conferinte a economistilor.

"Tarile emergente s-au bazat pe afluxuri de capital, iar capitalurile au fost retrase" odata cu izbucnirea crizei, a precizat Strauss-Kahn.

FMI are "deja patru programe (de ajutor financiar) in Europa de Est", a adaugat el. "Poate ca vom mai avea si altele in saptamanile sau lunile ce vor urma", a mai spus directorul FMI.

Pana in prezent, FMI a incheiat acorduri pentru linii de credite cu Ungaria, Letonia, Ucraina si Romania.

Produsul Intern Brut al principalelor tari din Europa de Est membre ale Uniunii Europene au afisat scaderi importante in primul trimestru al anului 2009, potrivit cifrelor provizorii publicate vineri.

Astfel, Slovacia a inregistrat o scadere de 5,4% intr-un an, Ungaria 5,8%, Cehia 3,5%, Bulgaria 3,5%.

In Romania, PIB-ul s-a contractat cu 2,6% in primul trimestru fata de trimestrul precedent si cu 6,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat Institutul National de Statistica.

#riscuri, #linii de credite, #afluxuri de capital , #stiri Dominique Strauss-Kahn