Blocada antimusulmana a lui Trump doboara bursele. Europa, cea mai afectata regiune

Marti, 31 Ianuarie 2017, ora 09:07
10868 citiri
Blocada antimusulmana a lui Trump doboara bursele. Europa, cea mai afectata regiune
Foto: Pixabay

Restrictiile de intrare in SUA impuse de administratia Trump musulmanilor au avut un efect aproape imediat pe piata de capital, bursele din lumea intreaga reactionand la haosul starnit de noul presedinte american.

Indicele Dow a coborat sub plafonul record de 20.000 de puncte atins imediat dupa investirea republicanului la Casa Alba, Nikkei a pirerdut 0,5% din valoare, dar Europa pare sa fi iesit cea mai sifonata din aceasta experienta, relateaza The Guardian.

Bursa din Londra s-a intors inapoi in 2016. Tot avansul inregistrat de indicele FTSE in luna ianuarie s-a topit brusc si a readus situatia la nivelul din 28 decembrie.

Situatia ar fi fost si mai rea, daca Vodafone nu ar fi salvat ziua cu un anunt privind posibila fuziune a subsidiarei din India cu Idea Cellular, cred analistii.

"In ultimele 3 luni, varianta Trump-presedinte a fost catalogata drept una favorabila pietei de capital. Acum, dupa ce am vazut indicele Dow urcand pana la 20.000, putem spune ca guvernul american poate fi invinuit de intretinerea unei tendinte de activitate febrila in tranzactionarea actiunilor.

Adevarul poate ca este undeva pe la mijloc, dar agitatia geopolitica incepe sa isi spuna din ce in ce mai mult cuvantul in stabilirea pretului actiunilor in acest moment", a explicat Chris Beauchamp, seful departamentului de analiza a pietelor de la IG.

Cele mai importante burse din Europa au dat semne grave de slabiciune in fata valului de neincredere starnit printre investitori de noua politica a Washingtonului.

FTSE 100 a coborat cu 66,01 puncte (0,92%) pana 7118,48, indicele german DAX a pierdut 1,12% din valoare, cel francez Cac a inchis prima zi a acestei saptamani cu 1,14% mai putin, in vreme ce bursele din Spania, Italia si Grecia au pierdut din valoarea indicilor de referinta 1,5%, 2,95%, respectiv 3,53 procente.

#donald trump, #politica SUA, #indici bursa, #burse Europa , #Afaceri