Inapoi in bancile scolii: Varstnicii din tarile nordice ar putea fi obligati sa reia studiile

Luni, 11 Iulie 2016, ora 13:01
7183 citiri
Inapoi in bancile scolii: Varstnicii din tarile nordice ar putea fi obligati sa reia studiile
Foto: aber.ac.uk

Scolile din cateva tari nord-europene ar putea aduna laolalta in salile de clasa generatiile de nepoti si bunici, daca o propunere initiata de Consiliul Nordic privind educatia continua a adultilor va avea succes.

"Ca sa fim pregatiti pentru viitor trebuie sa gandim intr-un mod inventiv", a explicat Poul Nielson, unul dintre raportorii Consiliului Nordic, citat de revista Quartz.

Piata muncii din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Insulele Feroe, Groenlanda si Insulele Aland se confrunta cu fenomenul de imbatranire a populatiei, iar schimbul de generatii in noile industrii devine problematic.

Din aceasta perspectiva, Nielson crede ca populatia adulta trebuie prinsa in mod obligatoriu in procesul de invatare continua, pentru a asigura competitivitata economiilor locale.

Raportorul consiliului interguvernamental creat intre statele din nordul Europei doreste ca procesul sa fie unul obligatoriu, varstnicii urmand sa faca prezenta periodic in institutiile de invatamant.

"Combinatia dintre dezvoltarea rapida a noilor tehnologii si cresterea varstei de pensionare arata nevoia unor noi forme de educatie", argumenteaza politicianul danez in varsta de 73 de ani.

Primii vizati ar fi angajatii cu varste intre 60-65 de ani, care mai au doar 5 sau 10 ani pana la atingerea plafonului de pensionare si care trebuie sa tina pasul cu tehnologia, din moment ce inca sunt activi in campul muncii.

Un proiect similar este deja pus in practica in Danemarca, unde varstnicii pot opta sa-si imbunatateasca bagajul de cunostinte prin intermediul unor cursuri gratuite de istorie, stiinte, literatura sau matematica, fara a fi supusi presiunii unor examene.

Un raport al Uniunii Europene din 2012 pare sa justifice ingrijorarea manifestata de Nielson, statisticienii Bruxellesului estimand ca populatia cu varste de peste 80 de ani ar urma sa se tripleze pana in 2060, pana la 62,4 milioane de persoane, fata de numai 23,7 milioane in 2010.

Statele din nordul Europei urmeaza sa decida in luna noiembrie a acestui an daca varstnicii vor trebui sa revina cu ghiozdanul in spate pe bancile scolii.

#educatie tari nordice, #Consiliul Nordic, #populatie varstnica, #piata muncii Europa , #Formare profesionala