Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cum ar trebui sa arate invatamantul romanesc - Diana Segarceanu, Avenor College

Cum ar trebui sa arate invatamantul romanesc - Diana Segarceanu, Avenor College


Scoala ar trebui sa-i invete pe copii cum sa-si gestioneze banii, timpul, energia sau cum sa-si gaseasca surse de finantare pentru un proiect, chiar daca e un business sau un proiect personal. Toate astea, dincolo de materiile de baza, crede Diana Segarceanu, director executiv Avenor College si sotia faimosului tenismen Florin Segarceanu.

In scoala ei se predau materii precum business, enterprise, global perspective si community service. " (...) le dezvoltam elevilor gandirea antreprenoriala, pe care se pot baza mai tarziu, si acele calitati care le vor facilita accesul catre marile universitati din lume si care le vor oferi resorturile sa fie lideri in profesiile pe care si le vor alege", explica antreprenoarea.

Daca pana acum scoala pe care a fondat-o pregatea doar copiii de gradinita si scoala, iata ca acum, din 2015, in incinta Avenor College va functiona si un liceu. Ofera si burse de studii pentru copiii foarte buni, dar care nu-si permit costurile unei scoli private, explica Diana Segarceanu, intr-un interviu acordat Business24.

Va pregatiti pentru un an nou cu schimbari pentru Avenor College. Spuneti-ne mai multe despre extinderea pe care o planuiti in 2015.

Liceul inseamna extinderea expertizei educationale pe care o are Avenor College. Am inceput cu gradinita acum aproape zece ani, am crescut cu rabdare, am trecut in 2013 printr-un proces de rebranding si, in tot acest timp, am urmarit si imbunatatit continuu echilibrul intre dezvoltarea personala si cea academica, intre activitatile curiculare si exatrcuriculare, intre cunoastere si autocunoastere si intre caracterul britanic si cel romanesc al sistemului de invatamant adoptat. Liceul incununeaza pasii pe care i-am facut pana acum.

Ce a insemnat decizia de a deschide portile unui nou liceu pentru institutia de invatamant privat Avenor College?

Liceul Avenor completeaza portofoliul de studii, care acum ofera cicluri complete de invatare, de la gradinita pana liceu.

Am inclus inca de la inceput in proiectul architectural spatiul alocat cursurilor liceale in campusul de 4.300 mp din cartierul Greenfield, realizat in urma unei investitii de 3,5 milioane euro.

Nu am intampinat dificultati. Am trecut printr-un proces de acreditare a liceului de catre Cambridge International Examinations, una dintre cele mai importante institutii internationale din domeniul educatiei, dar si de catre Ministerul Educatiei. Am intrat in linie dreapta cu ultimele detalii, iar in toamna anului viitor vom fi pregatiti sa primim noii elevi de liceu.

Cati elevi aveti acum in cadrul Avenor College si cu cat estimati ca va creste numarul lor in 2015, odata cu deschiderea liceului Avenor College?

Avenor College are in prezent 250 de elevi, iar in septembrie 2015, odata cu deschiderea liceului international Avenor si cu noua generatie de clasa pregatitoare, vom avea aproximativ 310.

Ati ales, de asemenea, sa oferiti sase burse integrale de studiu in cadrul Avenor, in valoare totala de 250.000 euro. Spuneti-ne despre aceasta decizie mai rar intalnita in scolile din Romania. Ce v-a determinat sa lansati aceste burse?

Ne-am dorit sa oferim sansa de a invata intr-un sistem educational britanic elevilor care nu-si permit sa acceseze un sistem privat de invatamant, dar care isi doresc si merita. Vrem sa sustinem elitele de maine, aceste este rationamentul din spatele programului de burse. In plus, putem sa crestem nivelul competitiei intre elevi.

Bursele sunt oferite pentru cele doua etapte de studiu - IGCSE International General Certificate of Education (Certificatul international general de educatie) si Examenele Advanced AS si A2 - iar continuitatea si reinnoirea burselor va depinde exclusiv de rezultatele si comportamentul elevului din primii doi ani de liceu.

Cine poate avea acces la ele?

Bursele pentru liceul Avenor se acorda elevilor de 14 - 15 ani care fac dovada ca in ultimii doi ani de studiu au avut rezultate exceptionale la nivel academic si o implicare extrascolara importanta.

Pot fi accesate atat de elevi care provin din sistemul de invatamant de stat, cat si de cei din cel privat, care au o medie generala de 9,5 sau echivalentul acesteia (pentru elevii din scolile internationale), al caror portofoliu cuprinde rezultate academice deosebite (concursuri, distinctii, premii), dar si participari in comunitatile din care fac parte (munca in folosul comunitatii, sesiuni de dezbateri, discursuri in public, realizari sportice sau artistice) si care au un certificat de competenta pentru limba engleza de cel putin B2.

Ce efect sperati sa aiba ele, si intreg sistemul de invatamant pe care il propuneti, asupra viitoarelor generatii de oameni de afaceri din Romania?

Nu doar bursele, ci intreaga structura pe care e construit liceul credem ca poate sa creeze premisele pentru viitoarele elite ale Romaniei. Prin materiile pe care le propunem, in afara celor clasice, business, enterprise, global perspective si community service, le dezvoltam elevilor gandirea antreprenoriala, pe care se pot baza mai tarziu, si acele calitati care le vor facilita accesul catre marile universitati din lume si care le vor oferi resorturile sa fie lideri in profesiile pe care si le vor alege.

Ati propus in cadrul Avenor College si cateva module de business ca materii obligatorii pentru toti elevii, alaturi de clasicele materii: istorie, matematica biologie si limbi straine. Din experienta dumneavoastra, cum percepe un copil aceste subiecte?

Cele patru module din programa liceului Avenor nu sunt nici mai grele, nici mai usoare in comparatie cu restul materiilor. Dar cu sigur ii vor ajuta pe termen lung, pentru ca le ofera instrumentele prin care isi vor putea pune in practica cunostintele. In plus, jumatate din curs va fi practic, asa ca materia va fi mult mai usor de asimilat.

E mai usor sa ne pregatim pentru lumea afacerilor de mic, decat sa "dam piept" cu ea intr-un moment in care socul ne-ar putea face sa pierdem si banii investiti intr-o idee? Ce-i sfatuiti pe parintii care-si doresc un viitor solid pentru copiii lor?

E important sa stii cum iti gestionezi banii, timpul, energia sau cum poti sa iti gasesti surse de finantare pentru un proiect, chiar daca e un business sau un proiect personal. Situatia economica actuala ne-a invatat ca e vital sa stii cum sa te adaptezi, sa gasesti solutii la probleme care, pentru unii, sunt de nedepasit, sa fii informat, sa ai competente si abilitati sociale. Indiferent catre ce cariera s-ar indrepta, ce incercam sa le oferim la liceul Avenor sunt acele mecanisme prin care pot ajunge lideri in domeniilor lor.

Credeti ca un copil are mai usor acces catre o universitate de top dintr-o scoala privata decat dintr-una de stat?

Peste tot, copiii cei mai pregatiti nu intampina dificultati la admitere. Dar pregatirea despre care vorbim este cea care face diferenta. Noi pregatim copiii dincolo de latura academica, le dezvoltam abilitatile de business cum ar fi gandire antreprenoriala, spirit de initiativa si de implicare, luarea de decizii, crearea si intretinerea de relatii personale si profesionale, ii ajutam sa se cunoasca mai bine. Practic, fundamentam baza pe care copiii isi vor construi viitorul. De altfel, asa ne place sa credem ca suntem - creatori de viitor.

Ce v-ati dori sa aduca anul 2015, dar si urmatorii ani, la nivel de sistem de invatamant in Romania?

O noua reforma a educatiei conectata la ce se intampla in lume, mai multa vointa si intelegere politica care sa puna in aplicare acel procent de 6% din PIB, alocat sistemului de invatamant. Rezonabil, as zice.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3822 ori