Min. Economiei vrea sa infiinteze societatea Electrocentrale Paroseni

Vineri, 04 Iunie 2010, ora 15:21
2116 citiri
Min. Economiei vrea sa infiinteze societatea Electrocentrale Paroseni

Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) vrea sa infiinteze societatea comerciala de producere a energiei electrice si termice Electrocentrale Paroseni SA, ca filiala a Termoelectrica, pentru a putea lua credite necesare investitiilor, informeaza NewsIn.

In prezent, Termoelectrica are patru sucursale (intre care si Sucursala Electrocentrale Paroseni) si sapte filiale (intre care si Termoserv Paroseni).

"SC Electrocentrale Paroseni SA preia toate drepturile si isi asuma toate obligatiile aferente Sucursalei Electrocentrale Paroseni, preluata de la SC Termoelectrica SA Bucuresti, din care se constituie si se substituie in drepturile si obligatiile ce decurg din raporturile juridice ale acesteia cu tertii, inclusiv in litigiile in curs", se arata in proiectul de act normativ publicat vineri pe site-ul MECMA.

Potrivit documentului citat, infiintarea unei societati comerciale este necesara pentru ca, "avand personalitate juridica, exista posibilitatea de a se accesa credite pe termen mediu si lung, necesare realizarii investitiilor de mediu, conform Directivelor Europene pentru Instalatiile Mari de Ardere, asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana".

In anul 2007, la Sucursala Electrocentrale Paroseni a fost pus in functiune Grupul energetic nr. 4 de 150 MW si 150 Gcal/h, o investitie de peste 100 milioane euro, realizat din credite externe cu garantie guvernamentala si din surse proprii.

Insa, pentru indeplinirea in totalitate a obligatiilor asumate de Guvernul Romaniei prin documentele de aderare la UE, sunt necesare investitii de 70 milioane euro, pe care Termoelectrica nu le poate finanta din surse proprii, potrivit proiectului de HG.

De asemenea, capitalul social initial al societatii comerciale astfel infiintate va fi constituit prin aporturi in natura (active) si in numerar de la Termoelectrica (unic actionar), respectiv activul si pasivul Sucursalelor Electrocentrale Paroseni si Termoserv Paroseni, stabilite pe baza datelor din balanta de verificare contabila la 31 decembrie 2009.

Totodata, personalul existent in cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroseni la data constituirii noi societatii se preia de noua societate si va avea toate drepturile de continuitate in aceeasi unitate. Contractul colectiv de munca existent la data prezentei va fi preluat si aplicat in noua societate pana la negocierea unui nou contract.

Termoelectrica este producatorul de stat de energie electrica si termica prin arderea combustibililor fosili (carbuni) si hidrocarburi (gaze naturale si pacura).

Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. Termoelectrica a avut in 2009 pierderi de 295,2 milioane lei, acumulate din cauza majorarilor si penalitatilor aferente creditelor angajate de companie pana la 31 decembrie 2004.

Compania are patru sucursale (Sucursala Electrocentrale Borzesti, SE Braila, SE Doicesti si SE Paroseni) si sapte filiale (Termoservurile Braila, Borzesti, Doicesti, Paroseni, Electrocentrale Bucuresti, Electrocentrale Galati si Electrocentrale Deva). 

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#credite, #electrocentrale, #paroseni, #termoelectrica , #stiri Electrocentrale Bucuresti