Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Banii Ministerului Turismului, cheltuiti legal in 2009

Banii Ministerului Turismului, cheltuiti legal in 2009

Camera Deputatilor a primit, miercuri, raportul Curtii de Conturi privind modul de cheltuire a banilor publici de catre Ministerul Turismului in 2009, insa documentul nu consemneaza abateri de la legalitate care sa determine prejudicii si nici fapte penale, dar constata alte incalcari ale legii, informeaza NewsIn.

Secretarul Camerei Deputatilor, Sever Voinescu, a anuntat ca deputatii vor primi spre informare raportul privind legalitatea cheltuirii banilor publici pentru actiunile de promovare a turismului de catre Ministerul Turismului, in 2009, elaborat de Curtea de Conturi la solicitarea Comisiei parlamentare de ancheta.

"In urma verificarilor, echipa de control a Curtii de Conturi nu a consemnat abateri de la legalitate si regularitate care sa determine producerea de prejudicii si nici fapte pentru care exista indicii ca au fost savarsite cu incalcarea legii penale.


Cu toate acestea, s-au constatat abateri de la legalitate si regularitatate", se arata in raport.


Potrivit documentului, principalele deficiente consemnate se refera la nerespectarea prevederilor legale in vigoare privind exercitarea controlului financiar preventiv propriu si a controlului financiar preventiv delegat, certificarea in privinta realitatii, regularitatii si legalitatii platilor, precum si modul de intocmire si utilizare a documentelor financiar contabile.


CC precizeaza ca, prin decizia din 10 martie 2010, a dispus Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului masuri pentru inlaturarea abaterilor consemnate.


Tot in raport se arata ca, la solicitarea Curtii de Conturi, si ANRMAP a facut o serie de verificari, in urma carora "a retinut unele deficiente privind organizarea si desfasurarea procedurilor de achizitii publice - nerespectarea termenelor de publicare a anuntului de atribuire, intocmirea referatului de oportunitate dupa incheierea contractului, lipsa documentului constatator din dosarul achizitiei".


Raportul stipuleaza ca abaterile constatate au fost sanctionate cu amenda sau avertisment de ANRMAP.


"Autoritatea nu a consemnat abateri care sa conduca la anularea unor contracte de achizitii publice, fapt ce ar fi determinat producerea unor prejudicii in bugetul Ministerului Turismului", se mai arata in document.


Curtea de Conturi conchide, potrivit raportului, ca decizia de efectuare a cheltuielilor pentru dezvoltarea turismului in Romania este legala "deoarece proiectele de investitii in turism derulate in 2009 au fost aprobate prin hotarare de Guvern", dar si pentru ca "sumele alocate de la bugetul statului pentru finantarea acestor proiecte au fost aprobate pe fiecare proiect in parte prin HG.


Alte motive pentru care CC a stabilit legalitatea deciziilor Ministerului Turismului este ca "finantarea proiectelor de investitii, prin transferuri de sume din bugetul Ministerului catre autoritatile administratiei publice locale, in limita fondurilor alocate in 2009, s-a efectuat pe baza prevederilor OG 58/1998, iar creditele bugetare alocate MT in 2009 pentru finantarea proiectelor au fost aprobate prin Legea 18/2009 a bugetului de stat".


Comisia parlamentara de ancheta in cazul Elenei Udrea a intocmit toamna trecuta un raport prin care recomanda inceperea urmaririi penale fata de Ministrul Turismului pentru abuz in serviciu, neglijenta in serviciu, instigare la infractiunea de abuz contra interesului public si conflict de interese.


Elena Udrea a primit insa rezolutie de neincepere a urmaririi penale.


Unul dintre punctele acestui raport prevedea solicitarea Curtii de Conturi a Romaniei, Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Bancii Nationale a Romaniei si Guvernului Romaniei sa intreprinda actiunile si sa ia masurile ce se impun, potrivit competentelor constitutionale si legale ce le revin, dupa caz, cu privire la faptele care fac obiectul Raportului Comisiei de ancheta- actiunile Romania Land Of Choice, Contractele de publicitate internationala, Contractul evenimentului "Paste in Bucovina", Contractul pentru realizarea evenimentului "Lumina la malul marii" si pentru concertul Goran Bregovic. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1821 ori
Citeste mai multe desprebani minister turism