Boc si Udrea au inaugurat salina Durgau din municipiul Turda

Vineri, 22 Ianuarie 2010, ora 15:19
1857 citiri
Boc si Udrea au inaugurat salina Durgau din municipiul Turda

Premierul Emil Boc si ministrul Dezvoltarii Durabile si Turismului Elena Udrea au inaugurat, vineri, in Cluj, salina Durgau, din municipiul Turda, reabilitata in baza unui proiect PHARE 2005 in valoare de 5,8 milioane de euro, transmite corespondentul NewsIn.

Primarul municipiului Turda, Tudor Stefanie, a declarat ca, inainte de reabilitarea ei, salina era vizitata de 80.000-100.000 de turisti pe an si ca spera ca dupa investitia inaugurata vineri va creste numarul de turisti.

"Aceasta salina este o mandrie a Romaniei si a romanilor si va confirma in perioada imediat urmatoare", a spus edilul.

Premierul Emil Boc a afirmat ca este mandru, in calitate de clujean, de investitia de la Turda, care este "primul proiect pe aceasta componenta PHARE, care a ajuns la sfarsit si arata impecabil".

"Pot sa va spun ca nu doar ca prim-ministru simt o multumire sufleteasca ci, in primul rand, ca si clujean, pentru ca am reusit sa ne punem in valoare bogatiile pe care la avem in preajma noastra (...). Ce a fost la Turda si ce va fi in continuare este cel mai bun exemplu ca romanii pot atrage fonduri europene", a afirmat Boc.

Elena Udrea a tinut sa sublinieze ca, in opinia sa, dezvoltarea regionala poate porni cu succes de la valorificarea resurselor de turism, asa cum s-a intamplat la Turda.

"Dezvoltarea regionala, in opinia mea, si exemplul dumnavoastra da dreptate, poate porni cu mare succes de la resursele de turism pe care tara noastra le are, dar aceasta dezvoltare se poate face cu bani de la buget sau cu bani europeni si numai pe programul operational regional avem 3,7 miliarde de euro de accesat pana in 2013", a afirmat ministrul, subliniind ca pentru proiecte turistice deja finalizate exista resurse pe axa prioritara 5 din cadrul POR pentru promovarea acestora.

Ministrul a mai afirmat ca "in Romania, in primul rand se pot exploata resursele de turism pe care le avem" si ca turismul balnear, asa cum se poate practica la Turda, este cea mai importanta componenta a turismului romanesc.

Salina Durgau din Turda a inceput sa fie reabilitata in ianuarie 2008, in baza unui proiect PHARE 2005 in valoare de 5,8 milioane de euro.

Proiectul a fost finalizat in decembrie 2009 si a inclus amenajarea unei baze de tratament a afectiunilor respiratorii, precum si dotarea minei Rudolf (cea mai mare incapere din cadrul salinei) cu piste de bowling, minigolf, un carusel urias si un amfiteatru cu 200 de scaune incalzite, precum si a minei Terezia, aflata la o adancime de 112 metri, cu o cafenea si un spatiu de plimbat cu barcutele pe apa.

#boc, #udrea, #salina, #durgau, #turism, #balnear , #stiri Elena Udrea