Directorul BRD neaga orice legatura intre relatia bancii cu Elena Udrea si cea cu MT

Joi, 27 August 2009, ora 16:30
2590 citiri
Directorul BRD neaga orice legatura intre relatia bancii cu Elena Udrea si cea cu MT

Directorul general al BRD, Patrick Gelin, a declarat, joi, ca nu exista nicio legatura intre relatia contractuala pe care banca o are cu persoana fizica Elena Udrea si contractul juridic incheiat cu institutia Ministerului Turismului.

Precizarea a fost facuta la solicitarea deputatului PSD Dumitru Chirita, care a dorit sa stie daca exista vreo legatura intre reesalonarea imprumutului ministrului Elena Udrea la BRD-Societe General si contractul incheiat de banca cu Ministerul Turismului, pentru promovarea imaginii Romaniei.

"Raspunsul meu este simplu, nu va pot spune nimic despre o relatie comerciala cu un client al bancii", a spus Patrick Gelin, potrivit traducerii realizate de directorul juridic al BRD, Mihai Selegean.

Directorul general al BRD a spus ca, avand in vedere cota de piata a bancii, nu este neobisnuit ca o parte din clienti sa fie persoane publice, iar o cerere de reesalonare nu este ceva neobisnuit, in conditiile in care BRD face mii de asemenea reesalonari pe an.

La insistentele deputatului PSD, care a dorit sa i se raspunda cu "da" sau "nu" daca exista o astfel de legatura, directorul general al BRD a spus ca nu exista nicio legatura intre relatiile comerciale bancare ale BRD cu clientii sai, persoane fizice si celelalte relatii comerciale, cu clienti persoane juridice.

El a adaugat ca intre BRD si Elena Udrea exista un contract bancar cu o persoana fizica, Elena Udrea, iar contractul cu Ministerul Turismului este semnat cu o persoana juridica.

Potrivit declaratiei de avere depuse in luna iunie de catre ministrul Turismului, Elena Udrea, aceasta a convenit cu BRD amanarea cu un an, pentru 2010, a scadentei pentru rambursarea unui credit de 3.297.000 euro contractat in 2007.

"Am cerut rescadentarea creditului. Am intreprins acest demers deoarece in contextul economic actual nu sunt sigura ca as fi putut rambursa imprumutul in conditiile stabilite initial", declara atunci Elena Udrea.

Ea a mentionat ca a angajat creditul pentru cumpararea unui teren si ca intentiona sa ramburseze imprumutul tot din investitii imobiliare.

Presedintele BRD: Contributia noastra in proiectul MT, dezinteresata, nu ne aduce beneficii

Patrick Gelin a declarat ca banca pe care o reprezinta nu a avut niciun beneficiu din contractul cu Ministerul Turismului, contributia acesteia fiind dezinteresata.

Presedintele BRD a tinut sa precizeze, in deschiderea audierii din comisia de ancheta, ca este bucuros ca a putut raspunde la aceasta invitatie, la prima convocare aflandu-se in concediu, dar a tinut sa precizeze ca este pe cat de bucuros pe atat de surprins de aceasta invitatie, iar motivele pentru care se gaseste in fata membrilor comisiei sunt greu de inteles.

El a precizat ca in acesta cauza nu este vorba de fonduri publice, nici in mod direct nici in mod indirect si ca, inca de la privatizarea sa, BRD- Societe Generale a sustinut in mod constant initiativele autoritatilor publice romane, pentru a promova imaginea Romaniei care are un anumit deficit de imagine in strainatate.

Presedintele director general a mentionat ca proiectul cu Ministerul Turismului a presupus finantarea de catre banca a unor spoturi publicitare, fiind lansat intr-o transparenta totala, la 28 aprilie 2009, intr-o conferinta de presa.

Potrivit acestuia, proiectul era importat pentru Romania, din ceea ce a inteles in urma conferintei de presa de prezentare a acestuia, pentru ca o campanie publicitara in strainatate, prin intermediul televiziunilor, nu se mai facuse pana la acel moment.

"Contributia BRD in acest proiect a fost in intregime dezinteresata si este parte a modului in care BRD isi intelege responsabilitatea sociala. BRD nu a beneficiat in niciun fel, direct sau indirect, din participarea sa in acest proiect si este destul de clar ca, pentru BRD, a-si face publicitate in strainatate, prin intermediul unor televiziuni straine, nu ii ofera niciun fel de beneficiu", a spus presedintele director general al BRD.

El a tinut sa mentioneze ca BRD nu si-a facut niciodata promovare in presa din strainatate, fie televiziuni sau presa scrisa.

Gelin si-a exprimat surprinderea si deceptia pentru faptul ca se gaseste astazi in fata membrilor comisiei de ancheta, dat fiind ca acest proiect nu aduce niciun beneficiu BRD.

BRD nu s-a retras din protocolul incheiat cu Ministerul Turismului

Deputatul PSD Robert Negoita i-a intrebat pe reprezentantii BRD de ce banca s-a retras din contractul initial cu Ministerul Turismului.

Directorul juridic al bancii, Mihai Selegean, a precizat ca BRD nu s-a retras niciun moment din acest protocol incheiat pe 28 aprilie.

El a explicat ca protocolul initial, prin natura lui, cerea un act aditional, iar acesta a si fost incheiat la data de 29 iulie, iar acesta nu constata iesirea din contract a BRD, ci explica drepturile si obligatiile partilor, prin precizarea sumei cu care BRD a sponsorizat acest proiect.

Mihai Selegean a mentionat ca, la momentul protocolului initial, nu era cunoscuta aceasta suma, pentru ca spoturile publicitare nu erau inca finalizate.

Intrebat de ce contractul prevedea promovarea numelui, marcii si siglei BRD, ca si colaborator-partener principal, desi, asa cum au precizat in deschiderea audierii, nu erau interesati de acest aspect al promovarii, Mihai Selegean a declarat ca, potrivit Legii sponsorizarii, sponsorul are dreptul de a face cunoscut ca este sponsor in acea activitate, prin marcarea numelui, siglei si imaginii.

La randul sau, directorul de comunicare din BRD, Bianca Dordea, a declarat ca, initial, se discutase ca sigla BRD sa fie prezenta pe materialul de promovare, sub titulatura "BRD, proud suporter of Romania".

"Este un aspect, cred eu, indiscutabil, nu are nicio conotatie comerciala", a spus aceasta.

Sigla BRD, indepartata in urma controverselor


Bianca Dordea a precizat ca s-a decis ulterior indeparatea siglei BRD, pentru ca o asemenea initiativa, pe care au considerat-o de bun augur pentru Romania, a fost atat de controversata, banca a decis sa iasa din aceasta situatie si sa demonstreze ca nu au avut niciun interes comercial.

Presedintele director general al BRD a tinut sa precizeze, la randul sau, ca retragerea siglei din spoturile de promovare ale Romaniei s-a facut in urma "susceptibilitatii publice aparute", astfel ca s-a decis ca BRD sa inlature orice mentiune cu privire la sigla sau imaginea sa, din aceasta campanie.

El a adaugat ca orice spot de promovare, pe Eurosport si CNN, incepand cu 1 august, s-a facut fara sigla BRD.

Ministerul Turismului si BRD-Groupe Societe Generale au semnat, la sfarsitul lunii aprilie, un contract prin care turismul romanesc va fi promovat pentru o perioada de un an prin intermediul fostilor mari sportivi Nadia Comaneci, Ilie Nastase si Gheorghe Hagi.

De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici. Riscurile grave la care se expun cumpărătorii
De ce prețurile produselor de pe Shein și Temu sunt atât de mici. Riscurile grave la care se expun cumpărătorii
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, pe 23 aprilie, că urmează să investigheze platformele de comerț online chinezești Temu și Shein, făcând și o...
Signal, considerată una dintre cele mai sigure aplicații de mesagerie, anunță noi funcții de confidențialitate
Signal, considerată una dintre cele mai sigure aplicații de mesagerie, anunță noi funcții de confidențialitate
Signal, aplicația de mesagerie cunoscută pentru protecția datelor utilizatorilor, anunță introducerea unor noi funcționalități care vor spori confidențialitatea utilizatorilor, în special...
#banca, #brd, #contract, #minister, #turism, #udrea , #stiri Elena Udrea