Elena Udrea a dat startul pentru pregatirea sezonului estival 2010

Duminica, 28 Februarie 2010, ora 15:37
2197 citiri
Elena Udrea a dat startul pentru pregatirea sezonului estival 2010

Ministrul Turismului si Dezvoltarii Regionale, Elena Udrea, a efectuat o vizita pe litoral, sambata si duminica, in ultima zi avand o intalnire cu primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, la care a discutat despre investitiile necesare pentru sezonul estival, transmite corespondentul NewsIn.

Primarul Claudiu Tusac si ministrul Elena Udrea au fost de acord ca primordiale sunt cele privind reabilitarea tramei stradale, a trotuarelor, a spatiilor verzi si a iluminatului public, deoarece primul lucru care atrage un turist este vederea de ansamblu, verdeata, iluminatul placut, curatenia.

Pentru amenajarea peisagistica in Mangalia si statiunile aferente se vor depune proiecte la Ministerul Mediului, iar Elena Udrea a precizat ca le va sustine in fata ministrului de resort. Un alt proiect prezentat de primarul Claudiu Tusac si care a fost privit cu interes de ministrul Turismului a fost crearea unui centru expozitional: "Zona de sud a litoralului ofera foarte multe spatii de cazare, este firesc sa asiguram si un spatiu dotat corespunzator pentru evenimente de mare anvergura, precum simpozioane nationale si internationale, conferinte si altele", a declarat edilul.

Portul Turistic Mangalia, cel mai sigur port de acest gen din Romania si cu cea mai mare capacitate de cazare, are nevoie de extindere si de modernizare. Mai mult, pentru a asigura proprietarilor de ambarcatiuni toate facilitatile necesare intretinerii lor, este nevoie si de un Club Nautic Callatis. Practic, aceasta va fi o cladire administrativa, situata in Portul Turistic Mangalia, dar va asigura si sali pentru antrenamente, spatii de conferinte si alte utilitati.

Cel mai ambitios proiect al primarului Mihai Claudiu Tusac - Western Park - va primi sprijinul ministrului Turismului, Elena Udrea. Aceasta a promis ca va purta discutii cu ministrul Agriculturii si cel al Mediului, pentru preluarea Hergheliei Mangalia de catre administratia locala. Western Park va fi cel mai mare parc de distractii din Romania.

Pe o suprafata de 200 ha se vor construi: un aqua-park, Western Park, un teren profesional de golf cu 18 gauri, un outlet si se va moderniza Herghelia Mangalia. Potrivit reprezentantilor Primariei Mangalia, Elena Udrea a fost foarte incantata de ideea unui teren de golf, incat a precizat ca daca primarul Mihai Claudiu Tusac identifica un teren, ea va recomanda un constructor specializat.

La finalul vizitei, primarul municipiului Mangalia a adus in atentia ministrului si proiectul de anvelopare a blocurilor. "Aspectul unor blocuri din localitate nu se mai potriveste deloc cu aspectul modern al zonei, ca de exemplu, zona Portului Turistic", a precizat Tusac. Elena Udrea a declarat ca va sustine administratia locala atat pentru proiectul de anvelopare a blocurilor, cat si pentru proiectul privind constructia de noi blocuri in regim ANL.

O alta problema luata in discutie a fost promovarea statiunilor din sudul litoralului romanesc, prin organizarea evenimentelor de anvergura, precum Festivalul Callatis (cel mai mare festival din tara, devenit brand al Mangaliei, organizat in luna august, pe scena-scoica din Portul Turistic), Lumina de la Malul Marii (Sarbatori Pascale) si Freedom Days (1-2 mai, Neptun). La acestea, incepand din acest an, de 1 mai, la Neptun va avea loc cel mai mare Festival de Film Romanesc din tara.

ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat noul model Galaxy C55. Ce specificații oferă
Samsung a lansat, în China, noul model Galaxy C55, eveniment care a avut loc fără prea multe anunțuri spectaculoase. Telefonul este, în esență, identic cu modelul Galaxy M55, dar se distinge...
#Udrea, # lotoral, # investitii, # proiecte , #stiri Elena Udrea