Guvernul ar putea garanta creditele pentru reabilitare termica

Miercuri, 14 Aprilie 2010, ora 17:36
2285 citiri
Guvernul ar putea garanta creditele pentru reabilitare termica

Guvernul cauta solutii alternative pentru a urgenta lucrarile de reabilitare termica a blocurilor, iar una dintre variantele analizate este acordarea de garantii de stat asociatiilor de proprietari care doresc sa participe la acest program, dar nu dispun de fonduri, conform ministrului Dezvoltarii., transmite Mediafax.

Intrebata, miercuri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Guvern, daca are in lucru un proiect de lege prin care sa fie acordate garantii de stat asociatiilor care doresc sa se inscrie in programul de reabilitare termica, dar nu au si banii aferenti cotei-parti din finantarea de 20% din total, ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, a aratat ca i-a fost sugerata o astfel de solutie intr-o discutie cu constructorii.

"In urma unei discutii pe care am avut-o cu constructorii la o expozitie nationala la Iasi, mi-a fost sugerata aceasta solutie, avand in vedere ca in Romania sunt aproximativ trei milioane de apartamente care trebuie sa fie reabilitate.

Daca gandim in raport de bugetele ministerului si primariei, probabil ca putem sa reabilitam in 100 de ani.

Sigur, daca economia va merge extraordinar de bine si vom aloca si mai multi bani acestui program, probabil ca vom ajunge la 50 de ani.

Tot este foarte mult si incercam sa gasim solutii alternative, iar la propunerea constructorilor, ne-am gandit si la o varianta - dar este o varianta de lucru acum - sa vedem in ce masura este posibil sa se ofere un credit pentru proprietarii care doresc sa isi faca reabilitarea ", a spus Udrea.

Ea a aratat ca, in prezent, statul sprijina reabilitarea pentru 20.000-30.000 apartamente pe an.

"Sprijinul pe care il va acorda statul este tocmai prin a crea un astfel de produs, un instrument de creditare care sa fie accesibil celor care doresc sa faca reabilitarea pe banii lor si, neavand surse financiare, sunt de acord sa apeleze la un credit", a aratat ministrul.

Udrea a afirmat totodata ca de foarte multe ori proprietarii reclama ca acea cota de 20% care le revine din finantare este aproape echivalentul lucrarii in totalitate pe un apartament similiar contractat direct de catre asociatiile de locatari sau ca lucrarile de reabilitare termica contractate prin primarii sunt mult mai scumpe decat cele contractate direct de catre asociatie cu constructorul.

"Sigur ca putem gasi o justificare foarte usor. Fiind vorba de bani publici, suntem mult mai generosi atunci cand mergem la o licitatie.

O alta reclamatie este aceea ca, dupa ce contracteaza, se ajunge la o intelegere cu o autoritate publica locala pentru un pret care ar fi trebuit sa fie platit de catre proprietar sau asociatia de proprietari, dar se vine cu o majorare a acestei participari.

De foarte multe ori majorarea este mai mult chiar decat ar costa daca proprietarul si-ar face singur reabilitarea", a adaugat ministrul.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#credite, #garantii, #guvern, #reabilitare, #termica , #stiri Elena Udrea