Ministerul condus de Udrea s-ar putea ocupa de Canalul Dunare-Bucuresti

Miercuri, 09 Iunie 2010, ora 23:25
1634 citiri
Ministerul condus de Udrea s-ar putea ocupa de Canalul Dunare-Bucuresti

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri seara, la Mamaia, ca ministerul pe carte il conduce ar putea prelua proiectul de realizare a Canalului Dunare - Bucuresti, pe care sa il includa in Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii, potrivit Mediafax.

Prezenta in statiunea Mamaia la lucrarile Conferintei de inchidere a procesului de consultare publica cu privire la Strategia UE pentru Regiunea Dunarii, ministrul Elena Udrea a declarat ca unul dintre proiectele pe care Romania le-ar putea realiza in cadrul acestei strategii europene este cel al Canalului Dunare - Bucuresti, care ar urma sa lege Capitala de coridorul Paneuropean de Transport nr.7, printr-o cale navigabila avand o capacitate de transport de pana la 20 de milioane de tone pe an.

"Prin acest proiect urmarim legarea Capitalei la Dunare, creand din Bucuresti o capitala dunareana", a declarat ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, care a precizat ca ar fi si alte consecinte economice ale acestui proiect, "care dateaza de decenii".

"Una din aceste conseciente este scoaterea de sub efectul inundatiilor a aproximativ 30.000 de hectare terenuri agricole si a 11 localitati, asigurarea necesarului de apa pentru irigarea a 150.000 de hectare de teren arabil si pentru alimentarea localitatilor limitrofe, la care se adauga amenajari pentru piscicultura, dezvoltarea agrementului si turismului in zona, cu influente ecologice favorabile", a mai spus Elena Udrea.

Ea a precizat ca acesta este un proiect gandit sa fie preluat de MDRT, avand in vedere relevanta pe care acest minister, care se ocupa de dezvoltare regionala, trebuie sa o aiba in constructia noii strategii europene a dunarii.

"Ministerul sustine acest proiect si intentioneaza sa il includa in aceasta strategie europeana. In opnia mea, avand in vedere costurile, proiectul trebuie realizat in parteneriat public-privat", a adaugat ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului.

 

#udrea, #canal, #dunare, #bucuresti , #stiri Elena Udrea