Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Udrea: turismul romanesc poate reveni in forta dupa criza

Udrea: turismul romanesc poate reveni in forta dupa criza

Ministrul turismului si dezvoltarii regionale, Elena Udrea, scrie pe blogul sau ca turismul romanesc poate reveni in forta dupa perioada de criza, adaugand ca investitiile in turism vor continua cu prioritate acolo unde exista potential si este nevoie de reamenajari, informeaza NewsIn.

"Anul trecut, turismul a fost afectat de criza si in general, de un sentiment de incertitudine legat de problemele economice. Am discutat si cu responsabilii de turism din alte tari.


Toata lumea statea cu ochii pe prognozele economice pentru 2010. Anul asta, si vad asta din toate discutiile, toata lumea priveste optimist, de genul "I'm back". Sunt un om realist, dar am invatat ca gandirea pozitiva reprezinta 50% din reusita", scrie ministrul turismului pe blogul sau.

Elena Udrea spune ca este optimista in legatura cu turismul romanesc pentru ca "anul acesta se va vedea soarele dupa furtuna in economia mondiala, iar Romania va reveni de asemenea la crestere economica".

"Am in minte un plan special pentru reabilitarea unor statiuni de traditie, care sa refaca parfumul istoric. Exista de asemenea, de anul trecut, o strategie pentru refacerea turismului balnear despre care vom vorbi pe larg la momentul potrivit. Ca o paranteza, am avut de curand surpriza ca intr-o discutie in colegiu, sa vad ca Baile Herculane, Caciulata, Calimanesti sunt recunoscute nu numai de cei mai in varsta, ci si de cei mai tineri", spune ministrul turismului pe blogul sau.

Elena Udrea reaminteste ca in acest an revine in Romania cel mai mare tour-operator din lume, TUI, ceea ce inseamna mai multi turisti si o promovare mai buna pentru Romania. Ministrul asteapta o revenire a numarului de turisti pe vase de croaziera si a turistilor care fac circuite in tara.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1516 ori
Citeste mai multe despreudrea turism romanesc criza

comments powered by Disqus