Udrea vrea referendum in Capitala

Marti, 18 Ianuarie 2011, ora 19:16
1576 citiri
Udrea vrea referendum in Capitala

Presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, scrie marti pe blogul sau ca impunerea unei Legi a Capitalei este absolut necesara si propune convocarea unui referendum pe aceasta tema, considerand ca cei care se opun proiectului sunt "baronii de Bucuresti", precum Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, informeaza Newsin. 

"Legea Capitalei este un demers politic legitim si util. Simplifica traseul deciziei administrativ-politice si reduce birocratia.

Creeaza premisele unei strategii cu adevarat unitare de dezvoltare a Bucurestiului si elimina baronizarea care are loc acum la nivelul unora dintre sectoare.

Mai mult decat atat, prin propunerea ca membrii Consiliului General sa fie alesi uninominal, reda puterea bucuresteanului", explica Udrea, care puncteaza ca proiectul se afla in dezbatere publica tocmani "pentru ca opozitia sau societatea civila sa se pronunte, sa propuna modificari si sa ajungem la o formula finala mult mai buna".

"Iar in momentul in care dezbaterea se va incheia, nu avem decat sa ne prezentam cu totii in fata bucurestenilor si sa le cerem opinia. O astfel de decizie trebuie neaparat sa fie luata ca urmare a unui vot. De aceea, propun referendum pentru adoptarea Legii Capitalei.

Pentru ca nu vreau sa fie privit ca un act politic discretionar si pentru ca bucurestenii merita sa fie informati despre problemele reale ale Capitalei si despre ce putem schimba in bine", sustine presedintele PDL Bucuresti.

In opinia Elenei Udrea, exemplul tuturor capitalelor europene arata ca Bucurestiul are nevoie de o reforma administrativa si chiar politica. "Nu putem pastra acest model ceausist desavarsit pe vremea lui Adrian Nastase: sase orase intr-unul singur, fiecare cu aparatul sau administrativ", sustine ea.

"In acest moment, nu exista aproape niciun nivel de conlucrare intre primarii de sector sau intre acestia si Primarul general. Fiecare decide asupra propriei "feude". Primarii au puteri cvasidepline asupra sectoarelor, fara insa a avea in vedere imaginea de ansamblu.

Legea Capitalei sustinuta de PDL Bucuresti are rolul de a unifica decizia privitoare la dezvoltarea Bucurestiului la nivelul Primarului general. In acest moment, desi este al doilea om politic ca numar de voturi exprimate, atributiile acestuia sunt destul de limitate.

Cred ca nu ma poate banui nimeni ca sustin cauza lui Sorin Oprescu, cel mai prost primar pe care l-a avut Bucurestiul vreodata, dar adevarul este ca aceasta dezlanare administrativa provoaca deficiente majore in functionarea orasului", argumenteaza Elena Udrea.

Sefa PDL Bucuresti mai puncteaza ca, avand in vedere increderea pe care o arata sondajele de opinie in organizatia sa in acest moment, "este absurd argumentul pregatirii terenului pentru alegerile de anul viitor".

"Pentru prima data dupa mult timp, nu mai suntem in pole-position pentru fotoliul de Primar general sau pentru majoritatea in CGMB. Mai mult decat atat, conform noii legi, putem sa ne pierdem chiar si cei doi primari de sector", precizeaza Udrea.

In opinia sa, cei care se opun proiectului o fac pentru ca "si-au intrat in rolul de "baroni de Bucuresti", care au propriile lor "curti" si cred ca nimic nu-i mai poate misca din loc".

"Sunt oameni care s-au dedulcit la banii foarte multi pe care-i au pe mana. Spre exemplu, s-a ajuns in situatia ca Sectorul 1 sa aiba un buget de 1,8 miliarde de lei, in timp ce Sectorul 5 are doar 300 de milioane.

Adica de 6 ori mai mult, in conditiile in care populatia Sectorului 1 este mai mica. Vocalul primar Chiliman uita sa spuna ca are un buget cat al Primariei Generale, dupa ce se scad subventiile acordate RADET si RATB.

E normal, deci, ca Andrei Chiliman, despre ale carui tunuri a tot scris presa, sa nu vrea sa renunte la postul sau de acum", sustine Udrea.

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, i-a cerut public marti primarului general Sorin Oprescu sa initieze, in termen de o saptamana, un referendum in Bucure?ti pe tema desfiintarii primariilor de sector si a solicitat PSD sa iasa din complicitatea cu Elena Udrea.

In replica, Sorin Oprescu a declarat, marti, ca un referendum pentru mentinerea sau desfiintarea sectoarelor ar fi util si ca el crede intr-un "Bucuresti compact". "Trebuie sa fie un singur buget, nu sapte", a mai spus Oprescu, referindu-se la faptul ca sectoarele Capitalei, sase la numar, au fiecare cate un buget, iar municipalitatea bucuresteana, un altul. 

Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile, prin introducerea unei caracteristici îmbunătățite de „partajare audio”....
#elena udrea, #sorin oprescu, #legea capitalei, #bucuresti , #stiri Elena Udrea