Udrea: Vrem sa vindem 9.000 locuinte ANL in 2010

Joi, 24 Decembrie 2009, ora 11:21
2242 citiri
Udrea: Vrem sa vindem 9.000 locuinte ANL in 2010

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a declarat joi, la instalarea in functie, ca institutia pe care o va conduce va incerca sa vanda 9.000 de locuinte ANL in 2010 si sa se "apropie" de 43.000 de locuinte reabilitate termic. 

"La reabilitarea termica a blocurilor speram sa ne apropiem de 43.000 locuinte in 2010. Vom continua si constructia prin ANL (Agentia Nationala pentru Locuinte) si vom incerca sa vindem 9.000 de locuinte anul viitor", a spus Udrea, in prezenta premierului Emil Boc si a ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, precizeaza Mediafax.

Ea a adaugat ca sumele obtinute din vanzarea celor 9.000 de apartamente vor fi investite in constructia de noi locuinte.


Udrea a mai vorbit si de construirea unei noi statiuni turistice la Petrosani, proiect care va incepe anul viitor.


Premierul Emil Boc a spus ca programul de reabilitare termica a blocurilor va continua, iar tot de anul viitor va fi diversificat si progranul "Prima Casa" , cu orientare spre locuinte noi.


Blaga, de la care Udrea preluat portofoliul Dezvoltarii Regionale, a declarat ca preda un minister care, pe programe, a avut o executie bugetara de 100%.


"Este un an in care am receptionat 6.196 de locuinte noi, mai mult decat dublul anului 2008, si am realizat 146 sali de sport, dar cel mai important lucru este ca aseara am depasit 1,5 miliarde euro contractari prin Programul Operational Regional", a spus ministrul Internelor.



 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#anl, #casa, #prima, #reabilitare, #termica , #stiri Elena Udrea