Tariceanu pierde procesul cu Emil Boc in cazul Sterling

Miercuri, 19 Octombrie 2011, ora 20:56
1119 citiri
Tariceanu pierde procesul cu Emil Boc in cazul Sterling

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a pierdut definitiv, miercuri, procesul cu actualul premier Emil Boc, pe tema declaratiilor facute de Boc in legatura cu contractul Sterling.

Tribunalul Bucuresti a respins ca nefondat recursul lui Calin Popescu Tariceanu,potrivit Mediafax.

Procesul a fost intentat de Calin Popescu Tariceanu in mai 2009 impotriva actualului premier, Emil Boc, si social-democratului Iulian Iancu. Fostul premier a cerut daune in valoare de 100.000 de lei fiecaruia.

Premierul Emil Boc a sustinut in fata instantei, ca fostul prim-ministru Calin Popescu Tariceanu avea obligatia de a verifica respectarea legii in cazul Sterling si, din acest motiv, poate fi considerat un "hot in sens figurativ".

La randul sau, fostul premier spunea ca Emil Boc si-a continuat afirmatiile neadevarate, insinuand ca ar fi savarsit o "actiune premeditata", ca "din 2007 si-a pregatit miscarea din 2008 pe final de mandat pentru a acorda acel contract care prejudiciaza financiar interesele Romaniei, iar noi avem datoria sa curmam acest abuz".

Cazul Sterling a intrat in atentia opiniei publice dupa ce doua perimetre din Marea Neagra au fost cesionate de catre autoritatile romane companiei de exploatare petroliera inainte de a fi cunoscuta decizia Curtii Internationale de Justitie cu privire la teritoriul disputat cu Ucraina.

Acordul dintre statul roman si compania Sterling este prevazut in actul aditional numarul 11 incheiat cu mai bine de un an inaintea hotararii de la Haga.

#Tariceanu proces Sterling Boc decizie , #Premier