A doua rectificare bugetara, luna aceasta

Sambata, 08 August 2009, ora 18:32
1254 citiri
A doua rectificare bugetara, luna aceasta

Guvernul va efectua cea de-a doua rectificare a bugetului de stat pe acest an in luna august, prilej cu care va aloca si sumele restante pentru constructia caselor locuitorilor din Ocnele Mari, care si-au pierdut locuintele in urma surparilor salinei din localitate, a declarat premierul Emil Boc.

"La rectificarea bugetara pe care Guvernul o va efectua, acum, in luna august, vom aloca sumele restante pentru constructia caselor", le-a spus, sambata, Boc cetatenilor din Ocnele Mari, judetul Valcea.

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Valcea a instituit, sambata, "cod rosu" in Ocnele Mari , unde din 15 iulie se desfasoara o operatiune de prabusire controlata a tavanului salinei din campul I de sonde. Doua familii din localitate au fost evacuate din case, sambata dimineata, iar alte sapte familii sunt in pericol, din cauza riscului ca saramura evacuata sa ajunga in locuinte. 

Prima rectificare a bugetului din 2009 a fost efectuata in luna aprilie, in urma acordului de imprumut convenit cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana. 

La inceputul lunii iulie, premierul declara ca Guvernul va analiza posibilitatea unei noi rectificari bugetare, dupa analiza primului semestru. 

Romania are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, bani care intra in rezerva BNR, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD urmand sa ajunga la 19,95 miliarde euro. Prima transa de la FMI, de 5 miliarde de euro, a intrat in luna mai la rezerva BNR. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rectificare, #buget, #pib, #deficit , #stiri Emil Boc