Boc: CE ne-a acreditat inca doua programe operationale

Joi, 25 Iunie 2009, ora 09:37
1279 citiri
Boc: CE ne-a acreditat inca doua programe operationale

Premierul Emil Boc a declarat miercuri, dupa sedinta de Guvern, ca alte doua Programe Operationale Sectoriale (POS), Dezvoltarea resurselor umane si Dezvoltarea capacitatii administrative, au fost acreditate de CE, ceea ce inseamna ca in aceste domenii pot fi efectuate plati din fonduri europene, precizeaza Newsin.

Emil Boc a spus ca singurul Programul Operational Sectorial care nu este inca acreditat este cel pentru transport, dar a precizat ca acesta in faza finala de acreditare si ca spera ca in luna iulie sa poata fi finalizata procedura.

"Inca de la primele intalniri ale Comitetului Interministerial am decis ca aceasta preocupare sa fie majora pentru a intra in deplina legalitate pentru ca banii europeni sa poata ajunge in Romania. Fara acreditarea acestor programe, banii europeni efectivi nu intrau in Romania, ci doar se rezumau la faza avansurilor care au fost inaintate de catre Comisia Europeana. Acum, pe sase din cele sapte programe putem realiza plati efective din fonduri europene", a declarat Emil Boc.

Cele sase Programe Operationale Sectoriale auditate de catre Comisia Europeana sunt: POS Cresterea Competitivitatii Economice, POS Mediu, POS Asistenta Tehnica, POS Regional, POS Dezvoltarea Resurselor Umane si POS Dezvoltarea Capacitatii Administrative.

 

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#boc, #ce, #operationale, #programe , #stiri Emil Boc