Boc confirma introducerea de limite la produsele cumparate in magazine duty-free

Marti, 15 Decembrie 2009, ora 09:29
1699 citiri
Boc confirma introducerea de limite la produsele cumparate in magazine duty-free

Guvernul a decis introducerea de limite cantitative la produsele care pot fi vandute unei singure persoane prin magazinele duty-free, pentru consum de uz personal si fara accize, cu scopul de a reduce evaziunea fiscala, a anuntat, luni seara, premierul interimar, Emil Boc. 

Anuntul premierului confirma informatiile transmise, joi, de MEDIAFAX.

"Magazinele duty-free sunt o sursa de contrabanda, daca produsele nu sunt cumparate doar pentru consum individual.

Vor fi introduse limite de valori individuale pentru produsele cumparate, Guvernul a decis acest lucru", a spus Boc, la un post de televiziune.

Surse ministeriale au declarat, joi, agentiei MEDIAFAX, ca statul va introduce limite cantitative la produsele de tutun si alcool care pot fi vandute unei singure persoane prin magazinele duty-free, pentru consum de uz personal si fara accize, cu scopul de a reduce evaziunea fiscala si a creste veniturile bugetare obtinute din comercializarea marfurilor.

Limitele cantitative vor fi introduse atat la tigari, cat si la bauturi spirtoase, vinuri si bere, au aratat sursele.

Astfel, cantitatile maxime vandute unei singure persoane prin magazinele in regim duty-free vor fi limitate la 200 bucati tigarete, 100 bucati tigari, 50 bucati tigari de foi si 250 grame tutun de fumat.

In privinta bauturilor alcoolice, cantitatile maxime care pot fi vandute vor fi limitate la 2,5 litri bauturi spirtoase, 20 litri vinuri si bauturi fermentate, 25 litri bere si 5 litri produse intermediare.

"Acestea sunt limitele gandite pentru moment, in incercarea de a reduce fenomenul de evaziune fiscala existent in magazinele care comercializeaza marfuri in regim duty-free.

Pentru orice cantitate vanduta care va depasi limita stabilita, firmei duty-free i se va impune sa plateasca accize in termen de cinci zile de la vanzare", au aratat sursele citate.

Legislatia in vigoare stabileste ca marfurile duty-free sunt comercializate in "cantitati uzuale" comertului cu amanuntul, destinate consumului individual sau familial", fara sa fie clar limitate.

Comparativ, in Ungaria este permisa achizitionarea tigarilor in regim duty-free in limita maxima de 40 bucati/persoana, in timp ce in Austria limitele pentru produse duty-free sunt fixate la 100 tigarete, 200 tigari, 50 tigari foi, 2 litri bauturi alcoolice, 2 litri vin nespumos.

Un document al Ministerului Finantelor prezentat in urma cu trei saptamani de MEDIAFAX releva ca autoritatile analizeaza o serie de masuri impotriva magazinelor duty-free, pentru a descuraja evaziunea fiscala.

Variantele analizate erau retragerea facilitatilor fiscale acordate magazinelor tip duty-free, scutite de la plata taxelor vamale, sistarea eliberarii altor autorizatii de functionare si majorarea taxei anuale pentru autorizatie, de 10.000 euro in prezent, la un nivel care sa descurajeze comertul ilict.

In document se arata ca aportul la bugetul de stat al operatorilor economici din domeniu este nesemnificativ, deoarece acestia raporteaza profituri minime, ca peste 40% din confiscarile de tigarete provin din magazinele duty-free si ca volumul vanzarilor de tigarete a scazut cu pana la 85% in trimestrul al III-lea al acestui an, cand comisarii Autoritatii Nationale a Vamilor si cei ai Garzii Financiare au controlat activitatea acestor unitati, cu un efect pozitiv asupra veniturilor bugetare colectate.

In perioada de control s-a observat totodata ca numarul semnalarilor din statele membre UE privind capturi de tigarete provenind din Romania s-a redus.

Ministerul Finantelor atentiona ca o eventuala inchidere a magazinelor duty-free situate in punctele de control pentru trecerea frontierei de stat terestre si navale cu statele noncomunitare, a magazinelor duty-free diplomatice si a celor din aeroporturile internationale si de la bordul navelor si aeronavelor care efectueaza curse directe de pasageri in afara UE fundamentata pe motivatia ca activitatea acestora genereaza un potential de risc in domeniul contrabandei si al evaziunii fiscale "pune intr-o lumina nefavorabila" activitatea de administrare si control a Autoritatii Nationale a Vamilor si Garzii Financiare.

Conform OU 104/2002, marfurile provenite din import care se vand in valuta, in regim duty-free, prin magazinele autorizate situate in punctele de control pentru trecerea frontierei de stat terestre, navale si in aeroporturi internationale sunt scutite de la plata taxelor vamale.

Acelasi regim este aplicat marfurilor vandute la bordul aeronavelor care efectueaza curse in trafic extern de pasageri, precum si marfurilor distribuite in mod gratuit pasagerilor si membrilor echipajului acestor aeronave.

Deoarece sunt plasate in regim de antrepozit de TVA, bunurile comercializate prin magazinele duty-free beneficiaza de scutirea speciala de TVA si accize.

La 1 ianuarie 2007, data aderarii Romaniei la UE, magazinele duty-free din punctele de trecere a frontierei de stat terestre cu state intracomunitare si-au incetat activitatea, continuand sa functioneze cele aflate la granita cu statele noncomunitare.

In prezent functioneaza un numar de 50 magazine duty-free autorizate, dintre care 45 situate in 12 puncte de frontiera.

Din analiza efectuata de Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor a rezultat ca, in 2008, peste 40% din confiscarile de tigarete provin din magazinele duty-free (18,4 milioane tigarete), tendinta care s-a manifestat si in primele luni ale acestui an (din 2,2 milioane tigarete confiscate, peste un milion provin din magazine duty-free).

Un studiu comandat si prezentat in luna mai de catre producatorii JTI si BAT releva ca nivelul de consum de tigarete contrafacute din Romania va creste pe termen mediu de la 8,5 miliarde tigari pe an in prezent la 12,9 miliarde, reprezentand 33,7% din piata de profil, iar pe termen lung ponderea ar putea ajunge la 50,4% din total.

In studiu se arata ca magazinele duty-free sunt principali furnizori pentru comertul ilicit de tigarete, iar cele mai afectate zone de comertul ilicit cu tigarete sunt cele invecinate cu granitele non-UE, respectiv cu Serbia, Ucraina si Republica Moldova. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#boc, # limite, # produse, # magazine, # duty, # free , #stiri Emil Boc