Boc: Cred ca lectia pe care ne-a dat-o CE privind Legea ANI este valabila si pentru senatori

Marti, 10 August 2010, ora 15:10
1231 citiri
Boc: Cred ca lectia pe care ne-a dat-o CE privind Legea ANI este valabila si pentru senatori

  Premierul Emil Boc a declarat, marti, ca, in opinia sa, senatorul UDMR Gyorgy Frunda nu este cel care a "intors" Legea ANI la Senat, intrucat acesta este unul singur, el apreciind, insa, ca lectia pe care a dat-o Comisia Europeana Romaniei privind Legea ANI este valabila si pentru senatori, informeaza Mediafax.

Boc si-a exprimat speranta ca Legea ANI, dupa ce va fi adoptata de Camera in varianta veche, sa nu mai fie amendata de Senat, asa cum s-a intamplat anterior si a apreciat ca senatorii, ca toti parlamentarii, au invatat din experinta ultimului Raport de tara pe Justitie.

Boc a fost prezent, marti, la sedinta Comisiei Juridice a Camerei, reunita pentru a pune de acord Legea ANI cu decizia CCR si a stabili forma actului normativ care se va dezbate in cadrul sesiunii extraordinare a acestui for legislativ.

Boc a precizat ca Guvernul sustine forma Legii ANI adoptata de Camera.

Intrebat ce garantii are ca Legea ANI nu va fi amendata din nou la Senat, asa cum s-a intamplat anterior, Boc a spus: "Eu sper ca fiecare politician din Romania a invatat din ultima experienta a Raportului de tara. Aici nu e vorba de interes personal, ci de interesul tarii. Cei care nu au inteles acest lucru nu mai au ce cauta in Parlamentul Romaniei, pentru ca in Parlament servesti inetresul national. Cine are de ascuns in materie de avere, locul lui nu e in Parlamentul Romaniei", a spus Boc.

Intrebat daca a discutat cu colegii de coalitie, respectiv cu UDMR, in conditiile in care senatorul Gyorgy Frunda ar fi "intors" Legea ANI in Camera superioara a Parlamentului, Boc a explicat ca Frunda este un singur senator si ca nu crede ca el a facut acest lucru de unul singur.

"Nu cred. El este un senator si cred ca lectia pe care ne-a dat-o Comisia Europeana este valabila si pentru senatori si pentru cei care doresc transparenta declararii averilor este un moment al adevarului", a spus Boc.

Boc a raspus, totodata, si reprosurilor liberalilor, exprimate de deputatul Tudor Chiuariu, in cadrul sedintei Comisiei juridice, pentru a pune de acord Legea ANI cu decizia Curtii Constitutionale, referitoare la faptul ca toata Legea ANI ar fi neconstitutionala.

"Exista precedentul cu Legea functionarilor publici, care s-a intors in Parlament si a fost modificata si pusa in acord cu decizia Curtii. Si in acest caz, procedural, legea se intoarce la Parlament, pentru a fi pusa in acord cu decizia Curtii. Procedural, in acest moment, ca sa nu se piarda timpul - cei de la liberali doresc sa se amane, sa se tergiverseze, sa se blocheze functionarea ANI - este ca, pe baza deciziei Curtii, se reexamineaza, intra la Senat si se adopta in forma finala", a spus Boc.

Premierul a sustinut, marti, in cadrul sedintei Comisiei juridice a Camerei, ca Legea ANI se afla intr-un moment procedural al adoptarii, in urma deciziei CC, proiectul urmand a fi reexaminat de Parlament, respectiv de Camera, apoi de Senat.

"In consecinta, Camera este prima care trebuie sa puna in acord textul legii cu decizia Curtii. In al doilea rand, Curtea critica forma adoptata de Senat, nu cea adoptata de Camera. Punctul de vedere al Guvernului este ca forma adoptata de Camera, la propunerea Guvernului, raspunde exigentelor Guvernului, Uniunii Europene si romanilor. Ce a votat Senatul nu corepunde cu exigentele Uniunii Europene", a spus Boc.

Premierul Emil Boc a declarat, marti, in sedinta Comisiei juridice a Camerei, ca Guvernul sustine forma actului normativ adoptat de catre Camera Deputatilor si a solicitat deputatilor reintroducerea in lege a prevederilor respinse de Senat.

Curtea Constitutionala a decis, in 19 iulie, ca este neconstitutionala legea adoptata de Parlament privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate.

Noua Lege ANI compromite grav eficacitatea procesului de verificare, de sanctionare si de confiscare a bunurilor nejustificate si nu este conforma cu angajamentele asumate de Romania la momentul aderarii, se arata in raportul CE din 20 iulie.

Executivul UE a "invitat" Romania sa ia o serie de masuri imediate in lupta impotriva coruptiei, mentionand explicit corectarea Legii ANI, monitorizarea sanctiunilor aplicate in cazurile de coruptie la nivel inalt si instaurarea transparentei depline in domeniul achizitiilor publice. 

 

#lege ani masuri ce boc , #stiri Emil Boc