Boc: Partea plina a paharului - nu s-a o decizie negativa pe Schengen

Joi, 22 Septembrie 2011, ora 18:55
1448 citiri
Boc: Partea plina a paharului - nu s-a o decizie negativa pe Schengen

Premierul Emil Boc a declarat ca partea goala a paharului, in ceea ce priveste amanarea deciziei de aderare a Romaniei la Schengen, este ca nu s-a luat hotararea, iar cea plina este ca nu s-a luat o decizie negativa, conform Mediafax.

"Partea goala a paharului este ca nu s-a luat decizia astazi, iar jumatatea plina e ca nu s-a luat o decizie negativa. Cu alte cuvinte, ramanem in joc", a afirmat Emil Boc, dupa participarea la reuniunea PPE.

El a spus ca Romania indeplineste din punct de vedere tehnic toate conditiile si ca nu mai exista niciun obstacol in privinta aderarii la Schengen si ca singura discutie este de natura politica.

"Vom cere si am cerut intotdeauna sa nu se schimbe regulile in timpul jocului, aceleasi criterii care au stat la baza aderarii la Schengen a altor tari sa stea si la aderarea Romaniei. Atat cerem si nimic mai mult. UE trebuie sa ramana constanta si consecventa si vom intensifica eforturile diplomatice pentru ca la Consiliul European din octombrie sa avem un rezultat favorabil", a mai adaugat Emil Boc.

El a aratat ca tara noastra este pregatita din punct de vedere tehnic sa asigure granita UE si spera sa se intruneasca conditiile pentru a nu ramane "prizonieri unor decizii politice interne ale unor tari europene care pot bloca aceasta decizie".

Presedintia poloneza a UE a anuntat ca doua state au facut imposibila adoptarea unei decizii privind Schengen, aratand ca Romania si Bulgaria au primit promisiunea, la data aderarii la UE, ca daca indeplinesc conditiile necesare vor fi admise in Schengen, insa "promisiunea a fost incalcata".

#aderare schengen, #boc schengen, #romania schengen, #schengen , #stiri Emil Boc