Boc: Statul pierde la Rosia Montana. Contractul trebuie renegociat

Luni, 29 August 2011, ora 20:38
1780 citiri
Boc: Statul pierde la Rosia Montana. Contractul trebuie renegociat

"Asa cum este acum contractul, nu aduce beneficiile pe care trebuie sa le aiba statul", a declarat Emil Boc, la televiziunea B1, referindu-se la contractul cu Rosia Montana Gold Corporation.

In opinia acestuia, contractul ar trebui renegociat.

"Nici aurul, nici banii nu aduc fericirea. Cred ca proiectul Rosia Montana are doua probleme mari: cea legata de mediu, trebuie studiate in detaliu de catre specialisti conditiile, reglementarile europene si cea economica.

Asa cum este acum contractul, nu aduce beneficiile pe care trebuie sa le aiba statul", a declarat Emil Boc.

Potrivit premierului, contractul trebuie renegociat, din perspectiva beneficiilor statului.

Acesta spune ca la cele doua probleme, solutiile trebuie sa vina din partea ministerelor de resort.

Premierul a declarat ca, desi tine foarte mult sa devin un sprijin pentru mediul de afaceri, este foarte greu sa multumesti pe toata lumea.

"In ceea ce priveste legislatia privind drepturile de autor, nu se modifica cu nimic situatia existenta. Taxarea proprietatilor se face si in 2012.

Daca ai a doua casa, platesti mai mult. Nu sunt de acord sa se aplice pana in 31 decembrie 2011, am convenit ca mentinem aceasta politica", a mai declarat acesta. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Utilizatorii Samsung Galaxy au semnalat probleme cu aplicația YouTube. Care este cauza
Utilizatorii Samsung Galaxy au semnalat probleme cu aplicația YouTube. Care este cauza
YouTube a implementat recent un nou codec destinat îmbunătățirii eficienței compresiei video, dar această schimbare a generat probleme pentru utilizatorii de dispozitive mai vechi, inclusiv...
Android 15 își va avertiza utilizatorii în privința deteriorării dispozitivului
Android 15 își va avertiza utilizatorii în privința deteriorării dispozitivului
Noua versiune Android 15 va introduce o funcție inovatoare care va alerta utilizatorii atunci când dispozitivele lor sunt pe cale să se defecteze din cauza uzurii excesive a cipului de stocare...
#aur, #emil boc, #rosia montana , #stiri Emil Boc