Cresterea cotei unice si a TVA nu poate fi evitata

Miercuri, 05 Mai 2010, ora 15:40
2130 citiri
Cresterea cotei unice si a TVA nu poate fi evitata

In discutiile purtate de presedintele Basescu si membrii Cabinetului Boc la Palatul Cotroceni pe marginea solutiilor economice s-a ajuns la concluzia ca o crestere a cotei unice si a TVA nu poate fi evitata, potrivit unor surse oficiale, informeaza NewsIn.

Primul-ministrul Emil Boc, ministrul Finantelor Sebastian Vladescu si alti membri ai Executivului au discutat miercuri cu presedintele Traian Basescu pe marginea solutiilor pentru echilibrarea bugetului in conditiile in care incasarile statului sunt mai mici, ca urmare a revizuirii prognozei de crestere economica pentru Romania de la 0,8% la zero.

Potrivit unor surse oficiale, din discutii s-ar fi desprins ideea ca nu poate fi evitata cresterea cotei unice si a TVA-ului, cifrele maximale in acest sens fiind 20% pentru cota unica si 24% pentru TVA.

Guvernul va negocia insa in continuare cu reprezentantii FMI valorile pana la care se vor majora cota unica si TVA-ul, misiunea FMI aflandu-se la Bucuresti pana vineri.

De altfel, premierul Emil Boc si-a anulat o vizita in SUA pentru a fi prezent la discutiile cu reprezentantii FMI.

#cota, #majorare, #tva, #unica , #stiri Emil Boc