Guvernul discuta modificarea Legii cetateniei si acordarea unui imprumut catre AVAS

Miercuri, 15 Aprilie 2009, ora 12:13
1389 citiri
Guvernul discuta modificarea Legii cetateniei si acordarea unui imprumut catre AVAS

Guvernul ia in discutie miercuri modificarea Legii cetateniei si un proiect de OUG privind acordarea unui imprumut catre AVAS pentru plata despagubirilor acordate prin titluri executorii persoanelor care au investit in unitati de fond la FNI.

Ministrul justitiei, Catalin Predoiu, a declarat marti la TVR ca premierul Emil Boc i-a confirmat ca in sedinta de miercuri va fi luata in discutie Legea cetateniei, dupa ce seful statului a solicitat Guvernului, in discursul sustinut in aceeasi zi in Parlament, modificarea in regim de urgenta a Legii. Basescu a spus ca astfel va putea fi inlesnit procesul de redobandire a cetateniei romane de catre romanii din Republica Moldova, care si-au pierdut cetatenia in mod abuziv.

"Eu am avut o discutie astazi cu domnul prim-ministru Emil Boc si mi-a confirmat ca intr-adevar maine (miercuri n.r.) vom avea o discutie in Guvern, vom lucra asupra acestei chestiuni", a declarat Predoiu.

Ministrul Justitiei a spus ca, in anul 2008, statul roman a acordat cetatenia unui numar de aproximativ 5.000 de cetateni moldoveni care au solicitat redobandirea acesteia. "Pana la acest moment sunt solutionate in jur de 4.200 de cereri si avem in portofoliu 22.000 de cereri, strict din Republica Moldova, pentru redobandirea cetateniei", a precizat el.

In ceea ce priveste acordarea unui imprumut catre AVAS, presedintele Autoritatii, Mircea Ursache, a declarat pentru NewsIn in urma cu doua saptamani ca s-a decis in cadrul comisiei de supraveghere si indrumare a AVAS sa fie prezentat in Guvern un proiect prin care se solicita Trezoreriei un imprumut de 212 milioane de lei pentru despagubirea deponentilor FNI.

Pana in prezent, AVAS a platit pagubitilor FNI peste 242 de milioane de lei, fiind achitate cererile depuse de 10.742 de creditori FNI, respectiv 45,85% din totalul solicitarilor de despagubire depuse.

Autoritatea trebuie sa efectueze plati pentru pagubitii FNI ca urmare a patru sentinte judecatoresti. Cele patru sentinte vizeaza despagubirea a 23.431 de deponenti FNI. Dintre acestia au depus cereri de despagubire 20.975 de creditori.

Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor
Meta, în colaborare cu Misinformation Combat Alliance (MCA), a lansat o inițiativă pentru combaterea răspândirii informațiilor false și a deepfake-urilor generate prin inteligență...
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile
Android 15 promite să transforme modul în care utilizatorii ascultă muzica la căști sau boxe portabile, prin introducerea unei caracteristici îmbunătățite de „partajare audio”....
#cetatenie, # avas, # despagubire, # fni , #stiri Emil Boc