Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Guvernul introduce restrictii la vanzarea de tigari si alcool duty-free

Guvernul introduce restrictii la vanzarea de tigari si alcool duty-free

Guvernul a autorizat ministerele implicate sa redacteze actul normativ prin care sa fie restrictionata vanzarea de tigari si bauturi alcoolice in magazinele duty-free, pentru a limita traficul de contrabanda cu astfel de produse, au declarat, vineri, agentiei MEDIAFAX surse ministeriale.

"Problema comertului de contrabanda cu tigari si alcool prin intermediul magazinelor duty-free a fost analizata in sedinta de vineri a Guvernului, iar ministerele implicate au fost autorizate sa inceapa redactarea actului normativ prin care astfel de operatiuni sa fie restrictionate", au aratat sursele.

Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca a propus in Guvern sa nu se mai vanda tigari si bauturi alcoolice in magazinele duty-free, urmand ca ministrul Finantelor sa propuna Guvernului solutii de combatere a "micului trafic".


Blaga a spus, la bilantul activitatii Politiei de Frontiera, ca traficul de tigari ramane o problema importanta la frontierele Romaniei si ca a cerut ca tigarile si bauturile alcoolice sa nu se mai vanda in magazinele duty free, deoarece foarte multe dintre tigarile de contrabanda ajung in state membre UE, ceea ce pune in pericol aderarea Romaniei la Spatiul Schengen.


Potrivit ministrului, masura de restrictionare poate fi implementata prin ordin de ministru si poate intra in vigoare "la un minut dupa ce este aprobata".


Comertul duty-free a fost discutat de Guvern si la sfarsitul anului trecut , varianta analizata atunci fiind introducerea de limite cantitative la produsele de tutun si alcool care pot fi vandute unei singure persoane prin magazinele duty-free, pentru consum de uz personal si fara accize, cu scopul de a reduce evaziunea fiscala si a creste veniturile bugetare obtinute din comercializarea marfurilor.


Surse ministeriale au declarat atunci, agentiei MEDIAFAX, ca limite cantitative analizate pentru a fi introduse sunt 200 bucati tigarete, 100 bucati tigari, 50 bucati tigari de foi, 250 grame tutun de fumat, 2,5 litri bauturi spirtoase, 20 litri vinuri si bauturi fermentate, 25 litri bere si 5 litri produse alcool intermediare.


Ulterior, premierul Emil Boc a declarat, intr-o emisiune televizata ca Guvernul intentioneaza sa introduca limite cantitative la produsele care pot fi vandute unei singure persoane prin magazinele duty-free, pentru consum de uz personal si fara accize, cu scopul de a reduce evaziunea fiscala.


"Magazinele duty-free sunt o sursa de contrabanda, daca produsele nu sunt cumparate doar pentru consum individual. Vor fi introduse limite de valori individuale pentru produsele cumparate, Guvernul a decis acest lucru", a spus Boc.


La 1 ianuarie 2007, data aderarii Romaniei la UE, magazinele duty-free din punctele de trecere a frontierei de stat terestre cu state intracomunitare si-au incetat activitatea, continuand sa functioneze cele aflate la granita cu statele noncomunitare.


In prezent functioneaza un numar de 50 magazine duty-free autorizate, dintre care 45 situate in 12 puncte de frontiera.


Din analiza efectuata de Garda Financiara si Autoritatea Nationala a Vamilor a rezultat ca, in 2008, peste 40% din confiscarile de tigarete provin din magazinele duty-free (18,4 milioane tigarete), tendinta care s-a manifestat si in primele luni ale acestui an (din 2,2 milioane tigarete confiscate, peste un milion provin din magazine duty-free).


Un studiu comandat si prezentat in luna mai 2009 de catre producatorii JTI si BAT releva ca nivelul de consum de tigarete contrafacute din Romania va creste pe termen mediu de la 8,5 miliarde tigari pe an in prezent la 12,9 miliarde, reprezentand 33,7% din piata de profil, iar pe termen lung ponderea ar putea ajunge la 50,4% din total.


In studiu se arata ca magazinele duty-free sunt principali furnizori pentru comertul ilicit de tigarete, iar cele mai afectate zone de comertul ilicit cu tigarete sunt cele invecinate cu granitele non-UE, respectiv cu Serbia, Ucraina si Republica Moldova. 


 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1907 ori
Citeste mai multe desprealcool comert contrabanda duty free tigari vanzari