Inundatiile au produs pagube de 867 mil. euro

Joi, 12 August 2010, ora 00:24
1206 citiri
Inundatiile au produs pagube de 867 mil. euro

Inundatiile din lunile iunie-iulie au produs pagube de 867 de milioane de euro, iar Romania ar putea primi de la Fondul de Solidaritate al UE doar 24,5 din ajutorul de 75 de milioane de euro la care spera Guvernul, potrivit ministrului Internelor, citat de Newsin.

Ministrul Internelor, Vasile Blaga, a explicat ca la inceputul fiecarui an Comisia Europeana stabileste pentru fiecare stat membru sau in curs de aderare un prag, in functie de PIB, pana la care se pot acorda despagubiri. Pentru Romania, pragul a fost stabilit in 2010 la 787,9 milioane de euro.

"Sigur, depasim acest prag. Avand in vedere criteriul (ca pagubele sa depaseasca 0,6% din PIB) si faptul ca la dezastru major UE acorda 2,5% din suma de 787 de milioane - asta reprezinta 19,6 milioane -, iar pentru ce depaseste suma pe care eu v-am prezentat-o se acorda 6%. Deci noi credem ca vom primi aproximativ 24,5 milioane de euro de la UE".

Blaga a spus ca la inundatiile din anul 2005 Romania a primit 75 de milioane de euro pentru ca pragul stabilit pentru Romania a fost de 565 de milioane de euro, dar pagubele au fost de 1,45 de miliarde de euro.

Pe de alta parte, in tari precum Franta, Polonia si Cehia au avut loc inundatii mai devreme, iar fondurile au fost acordate cu prioritate acestor state.

"Deci nu merge dupa cum vrei, ci merge dupa cum sunt fondurile solicitate deja de state care au avut inundatii inaintea noastra", a declarat el.

Premierul Emil Boc si ministrul Internelor, Vasile Blaga, au declarat de mai multe ori ca Romania ar putea primi un ajutor de pana la 75 de milioane de euro din Fondul de solidaritate al UE, ca urmare a inundatiilor din iunie-iulie. 

#inundatii, #fonduri, #ue, #pagube, #blaga , #stiri Emil Boc