MOL:Conducta Arad-Szeged ar putea asigura necesarul de gaz al Romaniei in cazul unei crize a gazelor

Joi, 14 Octombrie 2010, ora 18:17
1743 citiri
MOL:Conducta Arad-Szeged ar putea asigura necesarul de gaz al Romaniei in cazul unei crize a gazelor

Conducta de gaze dintre Romania si Ungaria, Arad-Szeged, ar putea asigura necesarul de gaz al Romaniei in cazul unei noi "crize a gazelor", a declarat joi vicepresedintele de Furnizare si Trading al Grupului maghiar MOL, Sandor Fasimon, la inaugurarea conductei, relateaza NewsIn.

"Conducta va avea o capacitate de 1,8 miliarde metri cubi pe an si se vor importa zilnic 4,5 milioane mc gaze. Romania este conectata acum cu Vestul Europei, din punctul de vedere al retelelor de gaze.

Aceasta conducta ar putea suplini necesarul de gaze al Romaniei, in cazul in care Federatia Rusa ar opri iar livrarea de gaze catre Ucraina", a declarat Sandor Fasimon, la o conferinta de presa in localitatea Csanadpalota din Ungaria, cu ocazia inaugurarii conductei.

De asemenea, potrivit acestuia, sursele de gaz pentru aceasta conducta vor fi diverse.

"Problema noastra nu este gazul rusesc. Conducta Arad-Szeged poate fi concurenta gazului rusesc.

Gazul care va tranzita conducta poate veni fie din Vest, fie din depozitele de inmagazinare, fie din productia interna de gaze a Ungariei", a adaugat reprezentantul Grupului MOL.

Totodata, acest a precizat ca exista o intelegere ca aceasta conducta sa fie reversibila abia in cinci ani.

Deocamdata, singurul sens de curgere al gazelor este din Ungaria inspre Romania, iar astfel, tehnic, tara noastra nu poate sa exporte gaze prin aceasta conducta.

Ungaria consuma anual 11-12 miliarde metri cubi gaze si are depozite de inmagazinare cu o capacitate cumulata de 6 miliarde mc gaze.

Romania importa din Rusia, prin intermediari, circa o treime din necesitatile sale de gaze destinate consumului intern.

Romania consuma anual aproximativ 17-18 miliarde metri cubi gaze naturale.

Dintre acestea, circa doua treimi sunt asigurate de OMV Petrom (detinuta de grupul austriac OMV) si de producatorul de stat de gaze naturale Romgaz.

Conducta Arad-Szeged, cu Ungaria, ce leaga reteaua romaneasca de gaze naturale de cea europeana, a fost inaugurata joi de premierul roman Emil Boc si omologul sau maghiar Viktor Orban, in prezenta comisarului european pentru Energie, Günther Oettinger. SNTGN Transgaz SA Medias - Romania si FGSZ Natural Gas Transmission Ltd.-Ungaria au semnat la 1 iulie 2008 Acordul de dezvoltare si construire a conductei de interconectare Szeged -Arad.

Conducta are o lungime totala de 109 km si un diametru de 700 mm.

Pe teritoriul Romaniei, conducta de interconectare are o lungime de aproximativ 62 km intre punctul de conectare Horia (langa Arad) si punctul de frontiera Csanadpalota (Nadlac) de la granita de stat dintre Romania si Ungaria.

Valoarea estimativa a proiectului se ridica 68,2 milioane euro, din care 48% reprezinta contributia Transgaz. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#mol, # conducta, # criza, # gaz , #stiri Emil Boc