Pogea: Guvernul nu va amana asumarea raspunderii pe Legea unitara a salarizarii

Joi, 10 Septembrie 2009, ora 17:06
1401 citiri
Pogea: Guvernul nu va amana asumarea raspunderii pe Legea unitara a salarizarii

Ministrul finantelor Gheorghe Pogea a declarat, inaintea discutiilor de la Ministeru Muncii cu reprezentantii sindicatelor, ca guvernul nu va amana asumarea raspunderii in Parlament le Legea unitara a salarizarii si a cerut angajatilor din sistemul public sa tina cont ca bugetul este limitat, informeaza NewsIn.

"Nu vom amana asumarea raspunderii in Parlament. Guvernul a facut o lege buna si are toata dispozitia sa accepte amendamente, daca acestea sunt in spiritul legii", a afirmat Pogea.

"Nu cred ca exista cineva din randul sindicatelor care sa fi venit cu imbunatatiri si noi sa le fi refuzat", a adaugat Pogea.

Ministrul a admis, insa, "ca nu toti vor fi multumiti de actuala forma a legii unitare", mentionand ca "acolo unde au fost excese (salariale n.r.), le vom aduce la normalitate".

Executivul a decis, saptamana trecuta, ca isi va angaja raspunderea pe Legea educatiei nationale, Legea privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si pe Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor cu Comisia Europeana si FMI.

Premierul Emil Boc si ministrii responsabili cu aplicarea celor trei legi vor analiza sambata amendamentele depuse de parlamentari, urmand ca forma finala a legilor sa fie aprobata duminica de Guvern, in cadrul unei sedinte care va incepe la ora 10:00.

 

#salarizare, # raspundere, # lege, # amanare , #stiri Emil Boc