Prima Casa si pentru tinerii care detin doar o garsoniera

Miercuri, 23 Martie 2011, ora 16:49
1962 citiri
Prima Casa si pentru tinerii care detin doar o garsoniera

Primul-ministru Emil Boc i-a solicitat ministrului de Finante, Gheorghe Ialomitianu, sa ia in calcul varianta extinderii programului Prima Casa pentru tinerii pana in 35 de ani ce detin in proprietate o simpla garsoniera, potrivit NewsIn.

Boc a apreciat ca prin aceasta masura caracterul social al programului va fi pastrat, dar va ajuta tinerii ce detin garsoniere sa-si asigure un confort mai mare in locuinta detinuta.

"Solicit Ministerului Finantelor Publice sa analizeze posibilitatea ca tinerii pana in 35 de ani, care au o garsoniera in proprietate si doresc sa-si imbunatateasca confortul pentru ca au un copil si nu le mai ajunge garsoniera, sa poata beneficia de programul Prima Casa.

As vrea sa pastram scopul social al programului adresat tinerilor pana in 35 de ani, dar si pentru cei care doresc sa-si imbunatateasca confortul in functie de evolutia vietii de familie", a declarat Emil Boc, la inceputul sedintei de Guvern de miercuri.

Ialomitianu a primit ca termen pentru finalizarea analizei acestei posibilitati o saptamana urmand ca acest aspect sa fie discutat si cu bancile in ceea ce priveste noile conditii in care programul se va derula.

Premierul Emil Boc a declarat, marti, la intalnirea pe care a avut-o cu reprezentantii bancilor pentru a analiza Programul Prima Casa, ca Guvernul urmareste dublarea numarului de beneficiari ai programului, prin impartirea riscului garantiei intre stat si banci.

"Intalnirea de astazi (marti, n.r.) cu reprezentantii bancilor a urmarit dublarea numarului de beneficiari, prin impartirea riscului garantiei intre stat si banca, ceea ce va duce la dublarea nivelului de garantii de la 1,5 miliarde de euro, la trei miliarde de euro.

Aceasta este o propunere care a fost analizata impreuna cu bancile din program, urmand ca pana miecuri sa stabilim la nivel tehnic aplicarea propunerii", a declarat Emil Boc.

El a mentionat ca programul s-a dovedit un "real succes" pentru ca in prezent doar 21 de persoane au probleme cu plata ratelor la imprumuturile contractate.

Scopul social a fost atins, astfel incat un numar important de tineri a avut acces la achizitionarea unei case, a mai spus Boc.

In 2011, fondul pentru Programul Prima Casa este de 200 de milioane de euro, din care s-au cheltuit deja 50,7%.

Premierul a mai precizat ca programul va fi ajustat iar participarea bancilor in program este optionala.

Emil Boc a adaugat ca, in conditiile in care riscul se va imparti intre banci si stat, in cartea funciara vor fi inscrise si bancile. Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu, a declarat ca, dupa aplicarea propunerii ca statul sa imparta riscul cu bancile, nu se schimba conditiile in program si ca sunt discutii legate de extinderea acestuia la nivelul beneficiarilor.

Potrivit datelor oficiale, pana acum, prin Programul Prima Casa au fost acordate 37.632 de garantii.

Cele mai multe garantii au fost acordate pentru apartamente cu doua camere - 51%. Media valorii garantiei a fost de sub 60.000 de euro, nivelul maxim admis, astfel: 31% dintre beneficiari au primit garantii intre 50.000 si 60.000 de euro, 25%, sub 30.000 de euro, 24% - intre 30.000 si 40.000 de euro si 20% intre 40.000 si 50.000 de euro. 

#emil boc, #garsoniera, #prima casa, #tineri , #stiri Emil Boc