Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSEmil Boc Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Radu Cosarca, director de relatii externe la Enel Romania

Radu Cosarca, director de relatii externe la Enel Romania
Loading from

Fostul jurnalist Radu Cosarca va prelua functia de director de relatii externe la Enel Romania, subsidiara a grupului italian de utilitati Enel, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din companie, informatie confirmata ulterior de Enel Romania. 

Potrivit surselor, schimbarea va avea loc in septembrie. Biroul de presa al Enel Romania a precizat, pentru MEDIAFAX, ca Radu Cosarca va fi angajat de catre companie incepand cu luna septembrie, insa va prelua oficial functia pana la sfarsitul toamnei, dupa o perioada de training.

"Actualul director al departamentului de Relatii Externe, Dl. Paolo Chighine, va continua sa detina aceasta functie avand intreaga responsabilitate asupra activitatii departamentului, pe parcursul urmatoarelor luni, pana se va realiza inlocuirea sa cu dl. Radu Cosarca.


Confirmam faptul ca Dl. Cosarca va fi angajat de catre Enel Romania incepand cu luna septembrie a acestui an", a anuntat biroul de presa al Enel Romania.


Chighine conduce departamentul de Relatii Externe de la sfarsitul anului 2006, iar mandatul sau initial de doi ani a fost prelungit pana la aproape patru ani.


"Intrucat al doilea mandat al sau se incheie, dl. Chighine va reveni la sediul central al Enel de la Roma, unde va prelua o noua functie de conducere in cadrul Grupului Enel", arata compania.


Cosarca a lucrat la mai multe televiziuni, precum National TV, TVR si Antena 1, a fost membru al Consiliului National al Audiovizualului si a predat un curs de comunicare la Universitatea Bucuresti. 

Sursa: Business24.ro
Articol citit de 735 ori
Citeste mai multe desprecosarca director enel radu romania