Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Razboi economic total: Proiectele energetice ruso-europene, tinta noilor sanctiuni impuse Rusiei de SUA

Razboi economic total: Proiectele energetice ruso-europene, tinta noilor sanctiuni impuse Rusiei de SUA


Senatul american pregateste un nou set de sanctiuni pentru Rusia, iar acestea nu vor putea fi modificate de administratia prezidentiala fara o consultare prealabila a Legislativului.

La baza noului set de sanctiuni economice se afla proiectele energetice prin care Rusia incearca sa isi asigure o prezenta mai activa in piata de profil din Uniunea Europeana, in special gazoductul Nord Stream 2, relateaza CNBC.

Vestea l-a luat prin surprindere pe presedintele rus Vladimir Putin, care sustine ca tara a nu a facut nimic care sa justifice o masura de intensifdicare a sanctiunilor, in special una care sa vizeze sectorul energetic. "Nu s-a petrecut nimic extraordinar. De unde au venit cu acest nou set de sanctiuni?", s-a plans Putin in cadrul discursului sau anual.

Nord Stream 2 va dubla cantitatea de gaz exportata de Gazprom in Europa pe ruta baltica, principalul beneficiar fiind Germania, dar, pentru anumiti analisti, reprezinta si echivalentul unui Cal Troian, sporind dependenta UE de gazul rusesc si ajutand la reducerea tranzitului de gaze pe teritoriul Ucrainei, un aliat zonal al SUA.

Masurile de sanctiune nu vor viza doar Moscova insa, dupa cum arata amendamentele aduse proiectului de lege. "Va sanctiona pe oricine investeste si sustine constructia noilor retele de export de energie din Rusia", a explicat Mike Crapo, un senator care este co-autor al proiectului de lege.

Nord Stream2 acuza o adevarata politizare a pietei de energie din regiune. Intr-un comunicat de presa, conducerea consortiului care se ocupa de proiect acuza SUA ca "doreste sa submineze pozitia unui competitor intr-o piata deja diversificata"

In acelasi timp, Alexander Medvedev, vicepresedinte Gazprom, sustine ca noul proiect de lege din Senatul american tinteste direct partenerii americani care ar fi putut sa contribuie la dezvoltarea exporturilor de energie din Rusia.

"Cred ca legea vizeaza companii americane. Daca Senatul crede ca astfel va bloca cooperarea ruso-americana, Dumnezeu sa-i judece", a rabufnit personajul nr.2 din conducerea Gazprom.

In proiectul Nord Stream sunt angrenate si 5 companii europene: Shell, Uniper, Wintershall, Engie si OMV, care s-au angajat deja sa acopere jumatate din costurile de 9,5 miliarde euro ale proiectului.

Anuntul venit de peste Atlantic a zdruncinat serios evolutia acestora pe bursa, intr-o singura zi pretul actiunilor OMV scazand cu 3,7%, al celor emise de Engie cu 1,3%, Shell cu 1,1 %, iar Uniper cu 0,9 procente. Gazprom a inregistrat o scadere de 3,2 procente a valorii de piata.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3905 ori

comments powered by Disqus