Rusia vrea sa creasca productia de petrol. Europa, client de baza

Luni, 07 Septembrie 2015, ora 11:57
3481 citiri
Rusia vrea sa creasca productia de petrol. Europa, client de baza
Foto: Wikimedia

Directorul executiv al companiei petroliere Rosneft, Igor Sechin, a anuntat ca Rusia ar putea sa creasca productia de petrol in viitorul apropiat.

Un mic pas in acest pare sa fi fost facut chiar anul acesta, Ministerul de Dezvoltare Economica anuntand o productie pe anul in curs de 530,5 milioane tone de petrol, in crestere cu aproape 4 milioane de tone fata de 2014, noteaza agentia TASS.

Europa, client de baza

Sechin sustine ca, in ciuda crizei de pe piata petrolului si a sanctiunilor dictate impotriva Moscovei, "industria petroliera a continuat sa extraga intr-un ritm normal, pastrand productia la un nivel stabil".

"Europa este cel mai mare client al nostru", a apreciat seful Rosneft, mentionand ca o eventuala crestere a productiei pana la 700 milioane de tone/anual va dicta si comercializarea petrolului pe pietele care ofera cele mai bune preturi.

"Europa ramane un consumator cheie, dar cresterea pietei din regiunea Asia-Pacific se dovedeste extrem de atractiva.

Acum, chiar daca expediem volume mari de combustibil in regiunea Asia-Pacific, acestea nu depasesc 13-15 procente in structura globala a exporturilor noastre", a specificat Sechin.

Prin comparatie exportul de petrol rusesc pe piata europeana reprezinta 39% din total.

Piata sigura

Directorul Rosneft crede ca cererea de energie va continua sa creasca in urmatorii ani, chiar daca, in anumite regiuni ale globului, criza economica inca nu a luat sfarsit.

"Pana la sfarsitul deceniului ne asteptam sa inregistram o cerere mai mare din China, la un ritm de crestere anual de 2%.

Pietele din regiunea Asia-Pacific prezinta un grad mai mare de stabilitate in 2015 decat in 1997-1998", a apreciat seful companiei rusesti.

Acesta a amintit ca, in urma cu doar cativa ani, China conta in proportie de 65% in consumul de petrol la nivel global, in timp ce acum nivelul a scazut pana la aproximativ 25%.

Cu toate acestea, Sechin sustine ca piata din China se va dovedi extrem de atractiva in viitorul apropiat, atat pentru exportul de petrol, cat si pentru cel de gaze din Rusia.

Pe relatia de export al gazelor naturale, monopolul este detinut de Gazprom care asteapta sa finalizeze proiectul de construire a doua noi gazoducte catre China, volumul total urmand sa atinga 68 de miliarde de metri cubi anual.

In prezent, consumul de gaze din China este de aproximativ 150 miliarde mc, rusii asteptandu-se ca acesta sa se dubleze in urmatorii 5 ani.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#export petrol Rusia, #productie petrol Rusia, #piata energie Europa, #cerere petrol China , #Companii energetice