Embargoul european asupra petrolului iranian ar putea fi ridicat

Sambata, 21 Aprilie 2012, ora 12:01
1881 citiri
Embargoul european asupra petrolului iranian ar putea fi ridicat

Embargoul asupra importurilor de petrol iranian, care va intra in vigoare in iulie, va fi discutat din nou in urmatoarele luni de tarile membre Uniunii Europene, a declarat un oficial european.

Momentan, nu exista motive economice pentru a schimba decizia luata in ianuarie asupra embargoului, hotarare luata pentru a impinge guvernul de la Teheran spre oprirea programului nuclear pe care il deruleaza, scrie Reuters.

Statele membre UE au fost de acord sa ia in considerare revenirea asupra embargoului din cauza ingrijorarilor ca acesta va cauza o crestere a preturilor la petrol la nivel global, iar statele cu probleme financiare, precum Grecia, nu ar reusi sa isi asigure stocurile necesare.

"Grecia spune ca, pana acum, se descurca in situatia data", au declarat oficiali ai UE. "Au cerut insa sa deschida din nou discutia in mai sau iunie. Pretul petrolului este monitorizat constant, si, daca este nevoie, vom reveni asupra deciziei."

Oficialul european nu a specificat daca schimbarea de atitudine este cauzata si de o potentiala evolutie pozitiva a discutiilor cu Teheranul despre programul nuclear, care ar putea fi utilizat pentru constructia de arme nucleare, dupa cum cred liderii occidentali.

Guvernul iranian neaga acuzatiile si sustine ca e vorba doar de energie nucleara si de utilizarea in scopuri medicale.

Discutiile, reluate in Turcia

Negocierile dintre Iran si marile puteri ale lumii asupra programelor nucleare au fost reluate in Turcia saptamana trecuta, dupa o pauza de 15 luni. Inca o runda de discutii va avea loc in Irac in mai, dar Iranul a anuntat ca doreste o relaxare a sanctiunilor pana atunci.

Diplomatii statelor occidentale refuza insa sa ia in considerare vreo modificare a sanctiunilor date, pana cand Iranul nu ia masuri concrede care sa ii linisteasca in privinta ambitiilor nucleare ale acstora.

"Iranienii au un obicei de a promite ceva si apoi sa nu respecte ce au spus", a declarat ministrul de Externe al Frantei, Alain Juppe.

Seful pe politica externa al Uniunii Europene, Catherine Ashton, care a reprezentat SUA, Rusia, China, Franta, Marea Britanie si Germania la intalnirile de la Istanbul de saptamana trecuta, va avea o intalnire cu ministri de Externe ai tarilor membre Uniunii Europene la Luxembourg in urmatoarele zile.

FMI, ingrijorat de embargoul asupra Iranului

Directoarea Fondului Monetar International, Christine Lagarde, se arata ingrijorata de cresterea preturilor la petrol, care ar afecta economia mondiala in caz de intrerupere a exporturilor de petrol iranian.

"Ar fi in mod clar un soc pentru economie daca s-ar produce o intrerupere majora a exporturilor de petrol iranian. Aceasta ar provoca, fara indoiala, o crestere a preturilor pentru un anumit timp", a declarat Lagarde, ingrijorata ca embargoul impus de Uniunea Europeana ar putea degenera intr-o sistare a exporturilor din partea Iranului.

"O crestere brusca si brutala a pretului petrolului ar avea consecinte serioase asupra economiei mondiale", continua Legarde.

Pretul petrolului crude cu livrare in mai a crescut cu 78 de centi pana la 103,05 dolari pe baril pe piata de la New York, vineri seara. Pretul petrolului brent s-a apreciat cu 76 de centi, sau 0,6%, pana la 117,76 dolari pe baril.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#petrol iran, #embargo Uniunea Europeana petrol Iran, #embargo petrol Iran , #Energie nucleara