Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Franta vrea sa renunte complet la carbune si sa inchida 30% din centralele nucleare

Franta vrea sa renunte complet la carbune si sa inchida 30% din centralele nucleare


Franta va anunta la sfarsitul lui 2018 cate reactoare nucleare vor fi inchise pentru a-si indeplini tinta de reducere la 50% a componentei atomice a productiei de energie electrica, de la 75% in prezent, a declarat ministrul Mediului, Nicolas Hulot, intr-un interviu acordat publicatiei Le Monde, transmite Reuters.

Inchiderea centralelor nucleare este o problema sensibila, deoarece in acest sector sunt mii de angajati, iar generarea energiei din surse alternative nu face fata deocamdata necesarului.

Conform Consiliului national al industriei franceze, sectorul nuclear sprijina aproximativ 220.000 de locuri de munca, direct si indirect.

Hulot a explicat ca va prezenta in primul semestru din 2018 asa numitul "acord verde" privind tranzitia energiei.

"Pentru a reduce la 50% componenta atomica a productiei de energie electrica, va trebui sa inchidem unele reactoare nucleare. Cifra exacta va fi inclusa in planul multianual, care va fi dat publicitatii la sfarsitul lui 2018", a declarat ministrul francez al Mediului.

In iulie, Hulot a afirmat ca 17 dintre cele 58 de reactoare nucleare ale Frantei ar putea fi inchise pentru indeplinirea obiectivelor privind protejarea mediului.

Hulot, cunoscut activist ecologist, anunta in iulie ca Franta ar putea interzice vanzarile de masini pe benzina si motorina pana in 2040. Acesta a informat ca Franta va opri producerea de energie din termocentrale pe baza de carbune pana in 2022.

In prezent, 5% din centrale sunt pe baza de carbune. De asemenea, autoritatile vor sa reduca proportia energiei nucleare de la 75% in prezent, la 50% pana in 2025.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2985 ori
Citeste mai multe desprecentrale nucleare Franta