Turcia vrea o intelegere cu Rusia: Primul pas pentru Turkish Stream a fost facut

Miercuri, 19 August 2015, ora 17:32
2387 citiri
Turcia vrea o intelegere cu Rusia: Primul pas pentru Turkish Stream a fost facut
Foto: Gazprom

Ministrul Energiei si Resurselor Naturale din Turcia, Taner Yildiz, a anuntat ca a trimis un raspuns oficialilor de la Moscova in proiectul Turkish Stream, un gazoduct pe care Rusia vrea sa il duca pe teritoriul turc pana la limita cu UE.

Oficialul de la Ankara a precizat ca a trimis la Moscova o varianta a acordului guvernamental si asteapta un raspuns. Gestul sau vine dupa doua saptamani de tacere suspecta din partea Turciei, fapt care a dat nastere speculatiilor privind anularea proiectului, informeaza agentia Novinite.

"Nu vom fi noi cei care sa intarziem acest proiect", a specificat Yildiz in fata presei locale.

Lucrarile la gazoductul Turkish Stream au fost suspendate de partea rusa, dupa ce conducerea Gazprom a reclamat lipsa unui acord inter-guvernamental intre Moscova si Ankara.

Cele mai multe probleme legate de Turkish Stream le-a ridicat pretul de livrare al gazelor naturale pe piata din Turcia, Ankara solicitand un discount mai mare decat cel de 10,25% acordat in cadrul negocierilor din februarie.

Ministrul Energiei din Turcia a declarat ca o depreciere a lirei turcesti, survenita in ultimele saptamani, a crescut presiunea cheltuielilor bugetare pentru asigurarea rezervelor de gaz natural.

Surse din interiorul guvernului rus sustin ca pana miercuri, 19 august, niciun document trimis de Ankara nu ajunsese la Moscova.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#gazoduct Turkish Stream, #pret gaze naturale Turcia, #negocieri Ankara Moscova , #Stiri energie